Evenimentul Your Tribe are loc în perioada 14-18 iunie

05.05.2017

În perioada 14-18 iunie, Date a Startup organizează Your Tribe, primul eveniment care își propune să revoluționeze mediul de lucru în companiile românești. Nevoia acestui eveniment vine în urma faptului că 79 % dintre angajatori sunt de părere că întâmpină mari probleme de retenție a personalului din companie, iar 75 % dintre angajatori reușesc cu greu să găsească persoane potrivite echipei lor.

Your Tribe este un proiect de tip bootcamp care se desfășoară pe parcursul a patru zile (14-18 iunie 2017), organizat de către Date A Startup, care va aborda tema culturii organizaționale.

Evenimentul se adresează antreprenorilor aflați în căutare de metode de îmbunătățire a atmosferei de lucru din cadrul companiei lor, modalități de a atrage oameni talentați și potriviți profilului companiei, astfel încât să aibă o rată de retenție crescută a angajaților.

„Bootcamp-ul va începe miercuri, 14 iunie, de la ora 18, odată cu sosirea participanților și se va încheia duminică,18 iunie. Programul este structurat pe trei zile. În prima zi vom descoperi poveștile fiecărui lider, iar în cea de-a doua zi împărtășim bune practici cu antreprenori experimentați, care au înțeles importanța adoptării unei culturi de tipul freedom centered. În ziua a treia, mentorii vor lucra cu participanții la dezvoltarea unui plan de acțiune personalizat pe nevoile și capacitățile companiilor pe care le conduc. Acest eveniment dorește să ofere experiențe practice care să inspire antreprenorii de mâine”, au anunţat organizatorii evenimentului.

Printre mentorii și speakerii prezenți la eveniment, se numără Andreea Roșca (autoarea cărții „Cei care schimbă jocul”), Andreas Fuhrmann (Managing Partner @ Transearch), Corina Anghel (Cofounder @ Rocketists), Adrian Dinu (Team Development Advisor @ Human Synergetics), Ilma Nausedaite (Marketing Manager @ Mailerlite), alături de alți antreprenori remarcabili.

 

 

Citiți și despre: