Grupul Kuehne + Nagel, unul dintre liderii mondiali din domeniul logisticii, are un nou director național în România, Plamen Penev, fost director național pentru Kuehne + Nagel Bulgaria. Începând cu 15 martie 2016, și-a asumat responsabilitatea operațiunilor în România, după ce Pierpaolo Sironi, cel care a condus organizația din țara noastră timp de 11 ani, s-a pensionat.
Actualul director național Kuehne + Nagel România și-a început cariera în domeniul transporturi în anul 2003, iar din anul 2009 s-a alăturat echipei Kuehne + Nagel Bulgaria ca manager național, unde a fost responsabil de dezvoltarea organizației la nivel local și pentru activitatea de forwarding timp de 6 ani.
„România este o țară importantă din punct de vedere strategic în cadrul Kuehne + Nagel din Europa de Est. Suntem convinși că pe baza experienței sale largi, personalității și aptitudinilor sale, Plamen Penev va continua cu succes dezvoltarea ulterioară a activităților noastre în România”, declară Erwin Wittemaier, președintele Regiunii Europei de Est Kuehne + Nagel.
Citiți și despre:
Kuehne + Nagel oferă o gamă largă de servicii logistice Compania investește în resursele umane pentru a-și consolida poziția de lider. Una dintre primele companii care au intrat pe piața din România după schimbările politice care au avut loc în Europa de Est, […]
Rezultate financiare bune pentru Kuehne + Nagel, în prima jumătate a anului 2016 Profitul brut al grupului elveţian Kuehne + Nagel a avansat cu 8%, la 3,257 milioane franci elveţieni, în primele şase luni ale anului 2016. Totuşi, în aceeaşi perioadă, cifra de afaceri netă a scăzut uşor. […]
Kuehne + Nagel îşi consolidează poziţia în ţările Europei de Est Compania Kuehne + Nagel va va uni cele două regiuni din Europa de Est şi Europa de Vest începând cu data de 1 octombrie, pentru a exploata cât mai bine oportunităţile de pe pieţele europene. În plus, regiunea […]
FlixBus conectează România de cea mai nouă țară adăugată rețelei sale Furnizorul european de mobilitate FlixBus conectează România de cea mai nouă țară adăugată rețelei sale, Bulgaria. Curse directe de zi și de noapte vor circula de la București și Giurgiu către Sofia începând […]
CFR are un nou director general interimar Cristi Ungureanu a preluat conducerea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, fiind desemnat, de Consiliul de Administraţie, director general interimar.
Acesta va coordona activitatea CFR SA, compania […]