Un nou magazin MATHILDE

10.06.2016

Cel de-al optulea magazin MATHILDE – brandul românesc de îmbrăcăminte pentru femei – va fi inaugurat sâmbătă, 11 iunie, în incinta City Park Mall Constanța. Evenimentul marchează și lansarea unui nou concept store MATHILDE, investiție de aproximativ 90.000 de euro.

Brandul MATHILDE, fondat în anul 2001, își continuă astfel politica de dezvoltare națională, prin proiectele pe care le are deja în derulare, dar și prin cele aflate în negocieri avansate, fiind estimate vânzări de 2 milioane euro până la sfârșitul anului 2017.

„Noul magazin MATHILDE vine ca un pas firesc în strategia noastră de expansiune și, fără îndoială, clientele din Constanța vor aprecia prezența MATHILDE în această nouă atracție pentru cumpărături. Acestea se vor bucura astfel de creațiile noastre, care se adresează direct nevoii lor de a purta ținute care să le reprezinte în totalitate. Această deschidere, ca și toate acțiunile pe care le-am inițiat până în momentul de față și pe care le avem în plan pentru viitorul apropiat, susține misiunea pe care ne-am asumat-o, aceea de a crea piese menite să spună povestea din spatele purtătoarei”, declară Răzvan Gheșea, Director Mathilde.

Publicul țintă al brandului este reprezentat de femei moderne, dinamice, dornice de rafinament și originalitate vestimentară, mereu aflate în căutarea unor ținute care să le scoată în evidență prin naturalețe și bun gust.

Potrivit designerului, MATHILDE înseamnă creații vestimentare pentru femeile cu personalitate, cu atitudine. Sunt haine care se pot purta în orice moment al zilei, indiferent de natura activității sau ocazie, care nu se demodează niciodată și care sunt foarte versatile, fiind potrivite atât pentru zi, cât și pentru seară, în funcție de accesoriile folosite și de atitudinea persoanei care o poartă.

 

Citiți și despre: