Retailerul PEPCO a anunţat deschiderea celui de-al 1.000-lea magazin din Europa. De asemenea, compania a anunţat că România este una dintre primele trei piețe pentru PEPCO, ca importanţă. Primul magazin a fost deschis în ţara noastră în anul 2015 și, la ora actuală, administrează 89 de magazine situate în întreaga țară și intenționează să deschidă magazinul cu numărul 100 în România în luna decembrie a anului curent.
Magazinul PEPCO cu numărul o mie a fost deschis în Focus Mall din Bydgoszcz – Polonia.
Compania și-a început operațiunile comerciale în Polonia în anul 1999 și din 2004 își desfășoară activitatea sub marca PEPCO cu o dezvoltare dinamică. În anul 2007, compania a sărbătorit deschiderea magazinului cu numărul o sută și, după aproape 10 ani, are de zece ori mai multe magazine.
Retailerul a început să se extindă pe alte piețe europene în urmă cu trei ani. În 2013, compania a deschis primele magazine în Republica Cehă (în prezent, PEPCO administrează 98 de magazine) și în Slovacia (61 magazine acum), iar în 2015 și în Ungaria (63 de magazine). În primăvara anului 2017, PEPCO își va deschide primul magazin în Croația, iar apoi în Slovenia.
Compania are peste 9.000 de angajați în total, inclusiv aproximativ 1000 de angajați în România.
În fiecare lună, magazinele PEPCO sunt vizitate de 8 milioane de clienți europeni.
„În fiecare zi, ne concentrăm asupra misiunii noastre – să le oferim clienților noștri cel mai facil acces la toate produsele de care au nevoie zilnic la cele mai mici prețuri. Deschiderea magazinului nostru cu numărul o mie în Europa reprezintă un succes deosebit pentru toți angajații noștri și rezultatul angajamentului și muncii ireproșabile a tuturor și dovada încrederii clienților noștri” – a declarat Marcin Stańko, Directorul de Operațiuni PEPCO Europa Centrală și de Est.