Slide

Stiri: IT&C

10 tendințe de consum: Oamenii s-au obișnuit cu idei care nu demult păreau SF

07.01.2015

Majoritatea consumatorilor își doresc să poată integra tehnologia și conectivitatea în toate aspectele vieții de zi cu zi, arată raportul anual realizat de Ericsson ConsumerLab. În plus, oamenii s-au obișnuit cu idei care nu demult păreau de domeniul SF, iar în acest an, mai mulți consumatori vor urmări conținut video online decât transmisiuni TV clasice.

Raportul „Top 10 tendințe de consum în 2015 și mai departe” a fost realizat în baza informațiilor obținute din programul global de cercetare al Ericsson ConsumerLab.

„Este uimitor în ce măsură smartphone-urile și-au făcut loc în viața noastră de zi cu zi. Ca utilizatori, încercăm cele mai noi aplicații și le păstrăm pe cele care credem că ne îmbunătățesc sau ne viețile și facem asta atât de rapid încât nici nu ne dăm seama că și ceea ce credem și cum ne comportăm se schimbă cu aceeași viteză. Servicii și produse care nu demult păreau desprinse din filme științifico-fantastice sunt astăzi acceptate ușor și credem că ele vor fi curând disponibile publicului larg. Mai sunt doar cinci ani până în 2020, iar viitorul pare mai aproape ca niciodată”, a afirmat Michael Björn, Head of Research Ericsson ConsumerLab.

Care sunt cele 10 tendințe din 2015?

1. Viitorul vizionat online

Acest an va marca un moment unic: mai mulți oameni vor urmări conținut video online decât transmisiuni TV clasice. Astfel, utilizatorii vor prefera să folosească mai des servicii la cerere care să le permită să urmărească conținut video de pe diferite platforme.

2. Case inteligente

Oamenii devin din ce în ce mai interesați de senzori instalați în case care să îi alerteze în cazul unor probleme cu apa sau energia electrică şi să îi anunțe când vin și pleacă membrii familiei.

3. Telepatie digitală

Şi în acest an, vom vedea cum apar modalități prin care să comunicăm și să ținem legătura unii cu alții. Prin urmare, cei ce au deja un smartphone vor dori să folosească să comunice cu ceilalți direct prin gânduri. În plus, mulți consumatori cred că un astfel de mod de a comunica va fi obișnuit până în anul 2020.

4. Cetățeni inteligenți

„Ideea orașelor inteligente este interesantă – dar o mare parte din aceste caracteristici inteligente sunt de fapt doar un efect secundar al comportamentului diferit al cetățenilor”, se arată în raportul Ericsson.

Astfel, cu cât devenim mai informați, putem să luăm decizii din ce în ce mai bune: consumatorii cred că, până în 2020, aplicațiile ce oferă informații despre traficul din orașe și cele ce permit compararea uzului de energie electrică sau verificarea în timp real a calității apei vor fi aplicații cât se poate de obișnuite.

5. Economie colaborativă

Conceptul unei economii colaborative devine din ce în ce mai atrăgător. Aşadar, raportul arată că 50% dintre cei care folosesc smartphone-uri ar fi deschiși să închirieze chiar electrocasnicele și echipamentele pentru petrecerea timpului liber pe care nu le folosesc pentru a putea economisi mai mulți bani.

6. Portofelul digital

O mare parte dintre utilizatorii de smartphone (48% ) ar prefera să plătească bunurile și serviciile cu ajutorul telefonului. În acest context, 80% dintre aceştia cred că smartphone-ul le va înlocui portofelul până în anul 2020.

7. Informația mea

Utilizatorii de telefoane inteligente nu consideră că acțiunile lor ar trebui să fie vizibile pentru oricine, deşi sunt de acord cu schimbul de informații pentru a obține beneficii. Raportul arată că 47% dintre persoane și-ar dori să poată face plăţi electronice fără să fie necesar transferul automat al informațiilor lor personale. Totodată, 56% dintre aceştia ar vrea ca toate comunicările pe Internet să fie criptate.

8. O viață mai lungă

Cei care deţin un smartphone consideră că unele servicii din cloud le oferă posibilitatea să trăiască mai mult și mai sănătos: aplicațiile de jogging, cele de măsurare a pulsului și de evaluare a dietei ar putea astfel să le prelungească viața cu până la 2 ani fiecare.

9. Roboți domestici

64% dintre consumatori sunt de părere că roboți domestici vor fi un lucru comun în gospodării până în 2020. Astfel, consumatorii nu ar refuza ajutorul acestora în sarcinile de zi cu zi din casă.

10. Copiii conectează totul

„Copiii vor fi în continuare vectorii dezvoltării unui Internet mai tangibil, în care lumea fizică va fi la fel de conectată precum aplicațiile de pe ecranele dispozitivelor lor”, arată raportul citat.

Aproape jumătate (46%) dintre utilizatorii de smartphone-uri consideră că cei mici vor cere ca toate obiectele să fie conectate.