Slide

Stiri: Sănătate

Campania "Transformam lacrimile in zambete"

2 milioane de români suferă de depresie. Câţi merg la psiholog?

07.04.2017

Adresabilitatea românilor către serviciile psihologice este una scăzută, conform studiului Atlas „Situația serviciilor psihologice din România în 2017”, lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Un psiholog are, în medie, 3,9 ședințe pe zi, iar principala modalitate de a ajunge în cabinetul unui psiholog este cea a recomandărilor făcute de pacienţi (77,57%).

“Această cercetare este consecința nevoii de a înțelege dacă sistemul de sănătate mintală din România este pregătit să facă față nevoilor în creștere semnalate de Organizația Mondială a Sănătății, care a anunțat că depresia este, începând cu 2017, principală cauză de dizabilitate la nivel mondial. Menționăm că am luat în discuție doar serviciile psihologice, nu și cele de psihiatrie. Din păcate, rezultatele studiului sugerează faptul că încă există o adresabilitate scăzută către aceste servicii la nivelul populației, în timp ce prevalența tulburărilor psihice crește an de an în România”, spune Dr. Mihai Bran, medic psihiatru, unul din realizatorii studiului.

Rezultatele studiului sunt cu atât mai relevante cu cât statisticile OMS arată că, în prezent, sunt aproximativ 2 milioane de români care suferă de depresie.

Principalele cinci concluzii ale cercetării:

Numărul mediu de ședințe desfășurat într-o zi de un psiholog este de 3,9. Aşadar, în acest context, având în vedere că durata medie a unei zile de lucru este de 7 ore putem afirma că există disponibilitatea suficientă pentru a deservi noi pacienţi.

Prețul unei ședințe de consiliere psihologică/psihoterapie: sub 100 lei – 52,9% din persoanele chestionate, iar între 100 și 150 de lei – 21%. În plus, 23,5% din cei intervievaţi nu au declarat prețul ședinței, spunând că acesta este stabilit în funcție de fiecare client, după o primă ședință oferită gratuit.

Principala sursă de pacienţi este reprezentată de recomandările “din gură în gură” (77,57%). În momentul de față, nu există o structură care să centralizeze toți prestatorii de servicii psihologice, astfel încât aceștia să poată fi ușor accesați de potențialii clienți.

În plus, conform studiului, 87,5% dintre psihologi nu folosesc mijloace moderne de a-și desfășura activitatea (soluții de tip videoconferință, de exemplu prin Skype).

În schimb, 30,9% se gândesc să folosească în viitor soluții de videoconferință, dar 31,6% sunt încă indeciși asupra acestui aspect.

“Folosirea serviciilor de tip videoconferință poate fi un avantaj pentru creșterea zonei de livrare a acestor servicii, precum și pentru scăderea stigmatizării folosirii lor”, a mai spus Dr. Mihai Bran.