PKF Finconta şi BusinessMark Event Mangement organizează pe 11 februarie 2016, la Hotel Radisson Blu din Bucureşti, un eveniment organizat cu scopul de a aduce în lumină şi a dezbate noile prevederi legislative privitoare la preţurile de transfer, ce au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016.
Evenimentul, „2016, anul preţurilor de transfer”, reuneşte atât experţi în aria preţurilor de transfer, cât şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ce vor aborda teme precum modificările aduse de noul Cod Fiscal, noul ordin al ANAF cu privire la condiţiile de întocmire şi conţinutul dosarului preţurilor de transfer, alinierea autorităţilor fiscale şi a contribuabililor la Planul de Acţiuni împotriva “BEPS” şi implicaţii practice ale noilor modificări legislative.
Printre specialiştii ce vor dezbate temele propuse se număra Cristina Ştefan, Director Executiv Inspecţie fiscală ANAF; Monica Todose, Director al Direcţiei de Preţuri de Transfer şi Soluţii Fiscale din cadrul ANAF; Cristina Săulescu Transfer Pricing Manager PKF Finconta şi Alexandru Ardei Transfer Pricing Assistant Manager, PKF Finconta.
Temele din cadrul seminarului ce vor fi dezbătute de aceştia vor fi: preţurile de transfer din perspectiva inspecţiei fiscale, modificări legislative în domeniul preţurilor de transfer, analiza funcţională, temelia dosarului de preţuri de transfer. Pe lângă acestea se va mai discuta şi despre modalitatea de stabilire a preţurilor de transfer, implicaţiile pentru contribuabili şi aspecte practice importante în afaceri, durata de pregătire şi conţinutul unui dosar de preţuri de transfer, documentaţia de preţuri de transfer disponibilă la nivelul grupului, împrumuturile între părţi afiliate dar şi despre serviciile de management şi demonstrarea necesităţii acestora.