Stiri: Companii

Programul pentru susținea pieței construcțiilor.

2016, cel mai bun an pentru piaţa imobiliară din ultimii opt ani

28.12.2016

2016 a fost cel mai bun an al pieței imobiliare locale din 2008 până în prezent, în condiţiile în care livrările de spații de retail, logistice și de birouri din acest an s-au ridicat la 956.000 de metri pătrați, în creștere cu 88% față de anul 2015, potrivit unei analize a DTZ Echinox.

Anul acesta a fost, aşadar, un an cu livrări în creștere semnificativă pe toate segmentele pieței imobiliare, excepție făcând spațiile de birouri din afara Capitalei, segment care venea după un an 2015 cu livrări record.

„Pentru sectorul spațiilor industriale și logistice a fost chiar cel mai bun an din istoria pieței imobiliare locale, cu livrări de aproximativ 380.000 de metri pătrați, creșterea consumului, dar și o cerere mai mare din sectorul industrial, generând un nou val de investiții „la cheie” (built-to-suit), dar și speculative, semn că investitorii și-au recăpătat încrederea în potențialul acestei piețe”, se arată în studiul citat.

60% din spații au fost construite în București

La nivelul sectoarelor analizate, circa 60% din spații au fost construite în București și în împrejurimile Capitalei, remarcându-se ca dimensiune investiții precum mall-ul ParkLake Plaza (69.000 mp), turnul de birouri Globalworth Tower (54.700 mp) și extinderea parcului logistic P3 Bucharest cu aproape 90.000 mp.

În afara Capitalei, printre proiectele importante livrate în acest an pot fi menționate clădirile de birouri dezvoltate de Iulius Group la Iași și Timișoara (42.000 mp în total), mall-urile deschise de NEPI în Timișoara (Shopping City Timișoara – 42.000 mp în faza a doua) și Piatra Neamț (27.900 mp) și proiectele logistice și industriale dezvoltate de Immofinanz (Ploiești), WDP (Sibiu, Vâlcea, Brăila), CTP (Cluj, Pitești) sau Transilvania Construcții (Cluj).

Cea mai mare creștere a livrărilor față de anul precedent, de 240%, a înregistrat-o sectorul de birouri din București, spațiile noi cumulând o suprafață de circa 290.000 mp.

„Chiar dacă a fost un an cu livrări semnificative, noile spații de birouri au fost rapid absorbite, păstrând astfel rata de neocupare stabilă, în timp ce chiriile au înregistrat chiar o ușoară creștere în zonele centrale și semi-centrale. Pentru 2017 vedem o piață dinamică, cu noi companii care analizează intrarea pe piață și chiriași existenți care caută să se consolideze având planuri de creștere a spațiului ocupat cu procente cuprinse între 20% și 50%. Companiile cărora le expiră contractele de închiriere la finalul anului viitor și chiar în prima parte a anului 2018 sunt deja în piață pentru a-și evalua opțiunile, semn că au mai multă încredere în dezvoltarea businessului din România”, a spus Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency.

Sectorul logistic

De asemenea, potrivit studiului, proiectele de 370.000 mp finalizate anul acesta în sectorul logistic și industrial reprezintă echivalentul livrărilor din precedenții cinci ani (2011 – 2015) la un loc, iar ritmul susținut de dezvoltare se va menține și în 2017.

„Aproape 190.000 de metri pătrați, reprezentând jumătate din spațiile logistice și industriale finalizate în acest an, au fost dezvoltați în București, după o perioadă de șapte ani în care livrările cumulate au fost de doar 90.000 de metri pătrați, ceea ce reprezintă foarte puțin pentru o capitală europeană. Tendința de dezvoltare a pieței logistice se menține și pentru 2017, când estimăm un nivel al livrărilor la același nivel, focusul investitorilor fiind pe București, Cluj și Timișoara, secondate de Sibiu și Brașov”, a afirmat Rodica Tarcavu, Senior Broker, Industrial Agency.

Retail

Totodată, deşi este departe de cifrele atinse în perioada de boom, și sectorul de retail a avut o evoluție importantă în 2016, nivelul livrărilor, de 237.000 mp, fiind în creștere cu 40% comparativ cu anul precedent.

„Este un moment bun pentru piața de retail, cu creșteri susținute în consum în ultimii 2 ani determinate și de un plan economic stabil, astfel că unii dezvoltatori au accelerat proiectele de retail având un feedback pozitiv, de încredere, din partea retailerilor. Pentru perioada următoare vedem o intensificare a dezvoltării segmentelor de parcuri de retail și convenience centres, mai slab reprezentate în România, comparativ cu alte piețe din regiune. În 2017, focusul va fi direcționat către orașele secundare și terțiare unde nu există o componentă modernă de retail sau aceasta este slab reprezentată, precum și către orașele mari în care, în ciuda faptului că majoritatea sunt deja destul de bine deservite de centre comerciale, dezvoltatorii se vor concentra pe proiecte complementare, ținând cont de potențialul ridicat și în creștere al acestora”, a declarat Bogdan Marcu, Partner, Retail Agency.