Uniunea Europeană alocă 33 de miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, aceasta fiind o oportunitate de neratat pentru România. Infrastructura de transport este o componentă-cheie pentru creșterea economică, iar creşterea economică şi a productivităţii dintr-o anumită regiune este strâns legată de infrastructura de transport, întrucât sistemele de transport generează o productivitate mai ridicată prin costuri logistice mai reduse, eficientizarea stocurilor și accesul mai ușor la piețele de aprovizionare și de muncă.

„Accesibilitatea și conectivitatea reprezintă vectorii cheie pentru creșterea competitivității economice. O mobilitate crescută reprezintă, la rândul ei, un rezultat-cheie al investiţiilor, deoarece transporturile asigură factori multiplicatori cu efect pozitiv în creşterea economică şi a productivităţii”, se arată în raportul EY – Transport Corridors.

Fondul Monetar Intarnaţional subliniază impactul semnificativ al investiţiilor publice, precum cele din infrastructura de transporturi, asupra PIB-ului. Simulările Fondurile efectuate pentru economii avansate indică faptul că o creştere a investiţiilor publice echivalentă cu 1% din PIB duce la o creștere a PIB-ului cu circa 0,4% în acelaşi an, creşterea graduală stabilizându-se la 1,5% la patru ani după creşterea investiţiei publice.

De câţi bani ar fi nevoie?

Comisia Europeană (CE) sugerează că ar fi nevoie de aproximativ 1.500 miliarde euro pentru infrastructura de transport transfrontalier până în 2030, ceea ce implică un ritm anual de investiţii de aproximativ 100 miliarde euro.

Plecând de la aceste date, UE a convenit asupra unui pachet generos de sprijin pentru proiectele de dezvoltare a reţelelor trans-europene de infrastructură.

Parlamentul European şi Consiliul European au fost de acord să aloce 33,3 miliarde euro din bugetul UE pentru programul Connecting Europe Facility (CEF), ca parte a Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2014-2020. CEF va finanţa proiecte care acoperă „verigile lipsă” din reţeaua de infrastructură a Europei, transporturile primind cea mai mare cotă din aceste alocări de fonduri, respectiv 26,3 miliarde euro.

În acelaşi timp, UE şi Banca Europeană de Investiții (BEI) au anunțat disponibilitatea sumei de 21 miliarde euro pentru sprijinirea unor investiţii de 315 miliarde euro în proiecte de infrastructură în perioada 2015-2017, aproape 30% din această sumă fiind alocată proiectelor de transport.

.

.

Proiectele care vor primi suport prioritar din partea UE sunt acelea care rezolvă problemele gâtuirilor de trafic sau cele privind verigile lipsă din coridoarele de transport transfrontalier, sistemele inteligente de transport şi sistemele de transport urban.

Guvernul trebuie să crească nivelul de transparenţă

„Guvernul României are prilejul să atragă soluţii alternative de finanțare pentru dezvoltarea infrastructurii, însă trebuie să existe un profil adecvat de risc/profit și un flux considerabil de proiecte de infrastructură, astfel încât să poată aloca în mod adecvat resursele umane şi să poată genera nivelul necesar de încredere în acest sector, cunoscut pentru timpii îndelungaţi de transpunere a proiectelor în realitate. În plus, pentru a stimula competitivitatea faţă de alte instrumente de creditare şi pentru a atrage astfel de investiţii, Guvernul trebuie să crească nivelul de transparenţă, să standardizeze procesele şi să clarifice partea privind reglementarea şi politicile. Cum proiectele de infrastructură de tip PPP presupun o relaţie pe termen lung între Guvern şi sectorul privat, acesta din urmă trebuie să dobândească încredere în mediul, legislativ, politic şi de achiziții în care investeşte”, au afirmat reprezentanţii EY.

Totodată, lipsa unui cadru clar şi stabil de politici transfrontaliere reprezintă un alt prag major pentru investiţii eficiente în infrastructura de transport. În Europa, fragmentarea reglementărilor naţionale şi lipsa de transpunere a directivelor Uniunii Europene în legislațiile naționale determină o creştere a complexităţii proiectelor şi o reducere a transparenţei pentru investitorii care încearcă să evalueze riscurile asociate unor asemenea proiecte. Aşadar, este nevoie de un grad mai mare de armonizare în aplicarea legislaţiei UE.

„Condiţiile restrictive de creditare indică o nevoie de regândire a structurilor financiare pentru proiectele de infrastructură de mari dimensiuni. În Europa, multe bănci s-au retras de pe piaţa împrumuturilor pe termen lung. În acelaşi timp, fondurile de pensii, companiile de asigurări de viaţă şi fondurile suverane caută active pe termen lung care să se potrivească cu cerinţele de investiţii pe termen lung. Se estimează că aceşti investitori instituţionali dispun de active de circa 14.000 de miliarde Euro în Europa, doar un mic procent dintre acestea fiind orientate către investiţiile în infrastructură. Un număr de tranzacţii a fost structurat în aşa fel încât acestea să emită creanţe către fondurile de pensii şi companiile de asigurări, atât prin emisiuni publice, cât şi prin plasamente private. Programul UE Project Bonds Credit Enhancement a fost deja implementat cu succes în cadrul mai multor proiecte”, a mai precizat specialiştii EY.

Existenţa unor pieţe deschise şi competitive

Aceştia mai arată că înainte de orice altceva, existenţa unor pieţe deschise şi competitive este critică pentru asigurarea implicării sectorului privat şi, în acelaşi timp, pentru optimizarea investiţiilor în modalităţile sau structurile de transport dorite. Partenerii privaţi sau cei transfrontalieri au nevoie de flexibilitate în definirea obiectivelor pentru recalibrarea proiectelor de infrastructură de transport, pe baza estimărilor legate de previziuni globale şi specifice, iar modalitățile inovatoare de finanţare, care combină structuri private şi publice de finanţare conferă mai multă eficiență proiectelor.

De asemenea, investiţiile majore în infrastructura de transport pot avea un impact pozitiv substanțial asupra valorii terenurilor adiacente. Proximitatea faţă de un coridor sau nod de infrastructură poate aduce beneficii importante proprietarilor din zonă. Capitalizarea acestor beneficii reprezintă un mecanism de finanţare foarte bun pentru investiţiile în coridoarele de transport. Acestea includ de regulă o taxă specială aplicată proprietarilor dintr-o zonă geografică determinată, care au un beneficiu direct din investiţia în infrastructura de transport.

“Analiza modelelor de bună practică pe care am derulat-o arată câţiva paşi clari pe care guvernele trebuie să îi urmeze pentru a cataliza investiţiile private şi transfrontaliere în infrastructura de transport:
În primul rând, stabileşte cadrul optim de operare. Nimic nu se va întâmpla fără un program bine ordonat şi realist al proiectelor de infrastructură fezabile, însoţit de măsurile complementare care nu au legătură cu infrastructură.
În al doilea rând, este nevoie de un plan clar de integritate a proiectului. Realizat la început, acesta încurajează încrederea stakeholder-ilor externi.
În al treilea rând, defineşte regulile care guvernează finanţarea şi livrarea proiectului. Prea multe proiecte de infrastructură eşuează încă datorită slabei pregătiri sau a incapacităţii de a anticipa anumite riscuri.
În al patrulea rând, restructurează mecanismele de finanţare. Scala şi volumul investiţiei care sunt deseori implicate în proiectele de transport transfrontaliere necesită o structură financiară realistă şi echilibrată pentru a face din proiect unul în care se poate investi.
În cele din urmă, raportează continuu programele de transport transfrontaliere la modelele de bună practică în execuţia proiectelor de infrastructură la scară largă şi care implică investiţii mari de capital”, a spus Andrei Benghea-Mălăieş, Director Executiv Performance Improvement, EY România.