Slide

Producători

88 de ani de istorie a modei cu Adesgo

01.04.2014

Cel mai mare producător de ciorapi din România lansează o gamă nouă în acest an. Compania Adesgo este una al cărei nume îl cunosc cu siguranță doamnele și domnișoarele, iar dacă nu, atunci produsele Diamond cu certitudine au ajuns, cel puțin o dată, în mâinile româncelor. Cu o istorie bogată, compania fiind înființată în anul 1926 într-un București cu străzile pline de trăsuri în loc de mașinile de astăzi, societatea păstrează povestea anilor trecuți, dar cu farmecul și tehnologia de astăzi. Multe sunt poveștile ce trebuie cunoscute despre Adesgo. De exemplu, între 17 iulie și 2 august în anul 1945, prin conferința de la Potsdam, s-a stabilit faptul că Adesgo trece în proprietatea U.R.S.S., iar nouă ani mai târziu, guvernul Uniunii Sovietice a transmis drepturile dobândite asupra firmelor germane statului român. În anul 2002, LOAR BV, parte a grupului Argaman Industries LTD, a preluat pachetul majoritar de acțiuni Adesgo, iar compania a înregistrat de atunci creșteri atât pentru profit, cât și pe prezența produselor pe piețele din afară, de altfel scopul principal al companiei.

În prezent, Adesgo este cel mai mare producător de dresuri de damă din țara noastră, producția de 900.000 de perechi de ciorapi și alte 600.000 de produse de lenjerie intimă pe lună demonstrând acest lucru. Pe piața locală, produsele Diamond reprezintă un brand special, care nu poate fi uitat de clientele care au crescut odată cu Adesgo, dar nici de cele care abia acum află despre calitatea și utilitatea lor. “Ciorapii se produc în Calea Șerban Vodă 220, unde fabrica Adesgo produce din 1926. Sunt persoane care mă întreabă dacă mai există Adesgo… da, nu numai că există, dar proiectele pe care le are această companie, atât pentru piața din România, cât și pentru piețele de la export, asigură existența firmei încă mulți ani de acum înainte”, ne-a declarat Corina Gaftoi, directorul de vânzări Adesgo România, care a adăugat faptul că tot în această fabrică se produc și dresurile pentru companii care nu mai au nevoie de nicio completare, precum Cacharel. “Se folosesc fire de cea mai bună calitate, se vopsesc ciorapii în condițiile tehnologice și de calitate superioară, și, exact pe mașinile pe care se produc ciorapi pentru brand-uri cum ar fi Cacharel se produc și ciorapii Diamond by Adesgo”, spune Corina Gaftoi.

România vs. străinătate

Cacharel nu este singura companie pentru care Adesgo produce ciorapi, întrucât societatea a devenit nu doar cel mai mare producător de ciorapi din țara noastră, dar se află și în topul celor mai puternice companii de profil din Europa. În prezent, lanțuri de magazine precum Hema din Olanda, Tesco și Asda din Marea Britanie, Falke din Germania sau Dunnes din Irlanda au pe rafturi produsele Adesgo. La acestea se adaugă și state precum Israel sau Statele Unite ale Americii. În total, peste 85% din producția Adesgo ajunge la export, ne-au declarat oficialii companiei.

În România, ciorapii se pot achiziționa din marile lanțurile de supermarket-uri, precum Carrefour, Selgros, Cora, Real sau Auchan, iar conducerea Adesgo spune că, spre deosebire de cerințele din afara granițelor, în România se caută cei mai rezistenți ciorapi. “Femeile doresc să arate bine, dar nu iubesc să poarte un dres o singură dată, au sentimentul că <aruncă> banii dacă se întâmplă așa. Și atunci merg către brand-uri cunoscute, a căror calitate a rămas nealterată de trecerea timpului. Punem preț pe calitate, dar și pe diversitate. Avem modele clasice, care se vând cel mai bine, fiind extrem de versatile, dar există și o categorie de cliente care doresc să arate <într-un fel> și atunci adoptă o ținută mai colorată, iar ciorapul trebuie să completeze acest look”, este de părere directorul de vânzări Adesgo România.

Efectele crizei economice nu au ocolit compania Adesgo, însă cererea începe să crească din nou. ”Sunt două game de produse pe care le oferim: ciorapi și lenjerie. Avem cei mai rezistenți ciorapi de pe piața românească, producem aici și ne mândrim că, după o perioadă de declin, din cauza situației economice, avem semnale tot mai bune din piață, femeile rămân fidele brand-urilor consacrate, iar partenerii noștri ne sprijină în proiectele pe care le avem pentru piața din România”, ne-a declarat Corina Gaftoi, directorul de vânzări Adesgo România.

Lansări de produse noi

Anul acesta este unul care marchează noi lansări de produse pentru companie. “De anul acesta, veți găsi pe rafturile magazinelor o categorie de lenjerie extrem de căutată în Europa, lenjerie fără cusături”, spune Corina Gaftoi, care ne-a povestit și faptul că o gamă de produse lansată recent o reprezintă articolele de lenjerie Transweet, iar aceasta nu este singura noutate. “Sunt materiale extraordinare care se comportă ca bumbacul, lăsând pielea să respire, datorită tehnologiei Transweet, lenjerie modelatoare care ajută femeile din punct de vedere estetic și, de ce nu, psihologic”, explică directorul de vânzări Adesgo România. Și chiar dacă moda se schimbă de la sezon la sezon, viitorul companiei nu depinde de acest lucru. Motivul? “Ciorapul clasic rămâne preferat, fiind cel mai ușor de asortat, oricărei ținute. Adesgo pune preț pe felul în care o femeie se simte purtând ciorapii propuși de noi. Ne afectează faptul că tendințele sunt către ținute lejere, care nu impun purtarea ciorapilor, dar femeia din România a fost și a rămas elegantă, feminină, iubește să stârnească interesul și să fie admirată, iar o rochie sau o fustă ajută mai mult decât o pereche de pantaloni. Și femeile tinere înțeleg asta și, chiar dacă în weekend poartă îmbrăcăminte sport, la birou sau la întâlnirile cu prietenii, rămân feminine și elegante și poartă dresuri”, ne-a declarat Corina Gaftoi, directorul de vânzări Adesgo România.