Slide

Stiri: Finanțe

A doua ediţie a “Tax & Finance Forum” va avea loc pe 13 şi 14 noiembrie

23.10.2014

BusinessMark organizează, pe 13 – 14  noiembrie, a doua editie a “Tax & Finance Forum”, eveniment care reprezintă un bun prilej pentru a analiza şi dezbate teme legate de fiscalitate. Forumul va reuni reprezentanţi ai Ministerului Finanțelor Publice, ai celor mai mari companii de consultanță și experți financiari, precum şi factori de decizie din departamentele financiar-contabile ale celor mai importante companii prezente în România.

Prima zi a Forumului va aborda teme legate de impactul fiscalității asupra mediului de afaceri, optimizarea procesului de rambursare a taxelor și impozitelor, legea holdingurilor, aspecte privind legislația europeană, armonizarea legislației românești, TVA, impozitul pe profit/venit precum şi subiecte precum contribuțiile sociale, impozitul pe construcții, impozitarea veniturilor obținute de nerezidenți, mobilitatea angajaților, planificarea fiscală sau  optimizarea impozitelor și a taxelor.

A doua zi a evenimentului este dedicată oferirii de răspunsuri la unele dintre cele mai importante aspecte fiscale, în cadrul unor seminarii susținute de reprezentanți ai celor mai mari companii de consultanță.

Printre temele dezbătute se numără inspecția fiscală, litigiile fiscale, planificarea prețurilor de transfer, mobilitatea angajaților – implicații fiscale și aspecte practice privind rambursările de TVA.

“Tax & Finance Forum” va avea loc la Hotelul Radisson Blu din București, iar partenerii evenimentul sunt EY România , PwC România, FINEXPERT şi Transfer Pricing Services.

Pentru înscrieri, puteți accesa www.business-mark.ro sau suna la numerele de telefon (+40 ) 021 313 98 19 ori pe email la: mihaela.ciobanu@business-mark.ro, office@business-mark.ro.