Slide

Stiri: Finante

Acord Raiffeisen - BEI.

Banca Europeană de Investiții a semnat un nou acord de garantare cu Raiffeisen Bank

28.06.2024

Acord Raiffeisen – BEI. Banca Europeană de Investiții (BEI) a semnat un nou acord de garantare cu Raiffeisen Bank în cadrul Fondului de Redresare și Reziliență. Acordul permite Raiffeisen Bank România să mobilizeze 250 milioane EUR pentru finanțarea unor proiecte de investiții de dimensiuni medii-mari, cu precădere în domeniile de acțiune climatică și digitalizare.

Valoarea garanțiilor

Garanțiile au o valoare totală de 98 milioane de euro și sunt acordate către trei bănci din România, care pot astfel să susțină marile companii din România, dar și companii de dimensiuni medii și municipalități cu o populație până la 100.000 de locuitori să demareze investiții pentru acțiuni climatice și transformare digitală. Garanțiile permit băncilor partenere să ofere condiții de finanțare mai favorabile, pentru un volum de credite noi de până la 750 milioane de euro.

Acord Raiffeisen – BEI. Un moment important

”Acest nou acord marchează un moment important în parteneriatul nostru de lungă durată cu Banca Europeană de Investiții. În cei aproape 15 ani de parteneriat, am canalizat cu succes peste 1 miliard euro în proiecte care îmbunătățesc accesul la finanțare pentru IMM-uri, consolidându-le reziliența, sporindu-le competitivitatea și sprijinindu-le în drumul lor către un viitor sustenabil. Corporațiile de dimensiuni mari joacă un rol important în antrenarea și multiplicarea investițiilor în economie prin intermediul legăturilor strânse cu întreprinderile mici și mijlocii cu care interacționează de-a lungul lanțurilor de valoare, iar prin acest nou acord cu BEI ne propunem să facilităm investiții esențiale pentru competitivitatea și sustenabilitatea economiei românești, cu accent special pe acțiuni climatice și dezvoltare digitală” – Alina Rus, Vicepreședinte & CFO, Raiffeisen Bank România.

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, cu capitalizare și lichiditate solide activează pe piața bancară din România deservind peste 2,2 milioane de clienți, persoane fizice și juridice.

Citește și Legea privind salariul minim european, aprobată de Guvern