Stiri: Constructii

Afaceri de 134 milioane de lei pentru Bilka, în 2014

10.02.2015

Bilka a încheiat 2014 cu afaceri de 134 milioane de lei, investiții de 3 milioane euro și 26.000 de case acoperite. Astfel, afacerile companiei au crescut cu 29%, iar peste 4 milioane de metri pătraţi de învelitori metalice au fost produse și comercializate anul trecut, Bilka devenind astfel și cel mai mare consumator român de tablă prevopsită cu peste 30.000 de tone achiziționate.

În topul vânzărilor rămâne țigla metalică cu o pondere de 54% din totalul vânzărilor. Aceasta este urmată de accesorii, tablă cutată și panouri termoizolante care reprezintă aproximativ 31% iar sistemul pluvial (jgheaburi și burlane) reprezintă 15%. În materie de culoare, anul trecut, compania a înregistrat o creștere pentru nuanțele închise, maro, ciocolatiu sau negru care au reprezentat aproximativ 50% din volumul vânzărilor, 2 milioane metri pătrați.

”Considerăm 2014 ca fiind cel mai bun an din istoria Bilka. Vorbim de un an la sfârșitul căruia am tras linie și avem: performanțe financiare mult peste media jucătorilor din această piață și în conformitate cu obiectivele stabilite la început de an, investiții de 3 milioane euro, hale noi care se întind pe 27.000 metri pătrați, două noi linii de producție și aproximativ 26.000 de case acoperite” declară Horațiu Țepeș, proprietar Bilka.

Conform estimărilor, în 2014 Bilka a înregistrat o creștere și pentru cota din piața de ţiglă metalică. Dacă în 2013 deținea 21% din piața autohtonă de țiglă metalică, în 2014 a ajuns la 24%.

”2014 a fost un an dificil pentru mediul de business, lipsit de predictibilitate și marcat de insolvențe. Am știut încă din primul an de activitate că evoluția companiei trebuie să fie influențată în cea mai mare măsură de strategia internă de business. Astfel timp de 8 ani am investit peste 9 milioane de euro și obiectivul principal a fost acela de a ajunge la o capacitate de producție optimă, un sistem logistic performant, o gamă largă de produse și o distribuție la nivelul întregii țări. Un alt aspect important pentru evoluția companiei este eficiența întregii echipe și faptul că nu mergem cu ceasul la muncă, mergem cu obiectivele bine stabilite și conștienți că pentru a ne menține poziția de lider trebuie să întrecem ziua de ieri. Fără investiții și fără multă muncă nu am fi performat”, precizează Horațiu Țepeș.

În 2015 o direcție importană în strategia de business a companiei este continuarea  planului investițional demarat anul trecut care se ridică la 5 milioane de euro. Acesta vizează în primul rând creșterea și diversificarea producției.

”Pentru 2015 continuăm planurile de dezvoltare. Avem de acoperit cu utilaje de producție halele achiziționate anul trecut și investiții bugetate pentru opt noi linii de producție pentru țiglă metalică, elementele sistemului pluvial și accesorii pentru acoperiș. Odată instalate aceste utilaje, vom lansa și noi produse. Strategia noastră de business este o premisă care ne permite să considerăm că în 2015 vom rămâne numărul 1 în piață și vom continua povestea de succes, a celor 7 ani de creștere consecutivă”, precizează Horațiu Țepeș.

Creșterea suprafeței de producție continuă să facă parte din strategia de dezvoltare a companiei pentru următorii ani. Pentru a ajunge la suprafața optimă și necesară investițiilor bugetate pentru următorii ani, Bilka are în vedere achiziționarea unei noi suprafețe de 15.000 mp de teren aflată în apropierea fabricii din Brașov. Achiziționarea unui competitor local continuă să fie unul din obiectivele Bilka pe termen mediu.