Afaceri în creştere pentru Zitec, în 2014

11.02.2015

Zitec, producătorul român de aplicaţii online, a încheiat anul 2014 cu afaceri de peste 3,3 milioane de euro, în creștere cu 50% față de anul anterior. Acesta este al patrulea an consecutiv în care companie înregistrează o creștere procentuală de două cifre a business-ului.

În ceea ce privește sursa veniturilor, 55% dintre acestea provin din proiecte livrate clienților din străinătate, în timp ce 45% provin din contractele cu companii de pe plan local.

„Creșterea veniturilor pe plan local este datorată în principal recunoașterii calității serviciilor nostre de către firme din ce în ce mai importante. Printre clienții locali noi atrași în 2014 se numără PayU, Flanco și Groupama. De asemenea, clienții locali existenți și-au mărit anul trecut echipele dedicate proiectelor proprii. Din străinătate, majoritatea veniturilor externe au provenit din SUA și Marea Britanie”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și Co-fondator Zitec.

Creșterea înregistrată în 2014 s-a datorat și cererii tot mai mari de specialiști în domeniul soluțiilor personalizate, atât prin extinderea echipelor dedicate clienților existenți cât și prin atragerea de noi clienți.

În 2014, Zitec a investit atât în dezvoltarea companiei, cât și în startup-uri și proiecte proprii. Astfel, în toamna anului trecut, compania a investit aproximativ 50.000 de euro în extinderea sediului la peste 1.700 metri pătrați, prin amenajarea a încă un etaj din clădirea Phoenix Tower din București. În plus, Zitec a continuat să susțină startup-urile în care este implicată, în special Editura HAC!BD, și a selectat încă două startup-uri, unul din Marea Britanie și altul din Olanda, iar în primul trimestru din 2015 va contribui la construirea primei versiuni a produselor acestora.

„În procesul de extindere și amenajare au fost implicați și colegii, iar rezultatul ne place foarte mult, atât nouă cât și tuturor celor care ne vizitează. Investițiile în startup-uri și în proiecte proprii au depășit 150.000 euro în 2014, iar pentru 2015 prevedem o sumă similară”, a mai spus Alexandru Lăpușan.

Un alt proiect important desfășurat și finalizat de Zitec în 2014 a fost cel de înființare a unui departament specializat în embedded software și hardware, derulând deja un proiect în domeniul SmartHomes, dar și implementarea pentru Flanco a primului eveniment online Black Friday din România realizat pe o platformă de cloud computing, Microsoft Azure. Tot la capitolul noi tehnologii, anul trecut Zitec a demarat un proiect complex bazat pe platforma Adobe Experience Manager.

Echipa Zitec număra la sfârșitul anului trecut peste 110 specialiști, iar în 2015 compania plănuiește să recruteze încă 50 de colegi noi.

Tot în 2014, Zitec a devenit prima companie românească de IT cu cei mai mulți specialiști care au obținut certificarea Zend PHP Engineer, situându-se pe locul al treilea la nivel european în rândul companiilor de IT ai căror programatori dețin această certificare, iar în 2015 va continua să susțină membrii echipei în obținerea de certificări în domeniu.

„Anul acesta ne vom concentra pe creșterea calității serviciilor și pe atragerea de noi clienți, cu proiecte de dimensiuni medii și mari. De asemenea, vom continua strategia de sprijinire a startup-urilor și ne vom concentra sa ne perfecționăm continuu”, a încheiat Alexandru Lăpușan.

Citiți și despre: