Obiectivele asociației sunt strâns legate de buna și corecta funcționare a pieței de energie electrică din România. Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) a aniversat, anul trecut, 10 ani de la înființare. Încă de la lansare, AFEER s-a poziționat ca un partener strategic și de încredere în relația cu autoritățile publice și alte instituții interne și internaționale, devenind, astfel, „vocea” furnizorilor de energie din România, companii private și de stat.
În prezent, AFEER are 40 membri, furnizori de energie, cu o cotă de piață totală de peste 90%. Chiar dacă, în mod natural, sunt competitori, membrii Asociației reușesc să se adune la aceeași masă și, împreună, printr-un dialog util și constructiv, reușesc să vină cu soluții la problemele cu care se confruntă piața de energie electrică din România și să-și aducă aportul la dezvoltarea acesteia.
„Ne mândrim că AFEER a ajuns un important partener de dialog cu furnizorii de energie, autorități și consumatorii finali. Este o voce respectată de specialiști și autorități și un mesager de încredere pentru încurajarea bunelor practici și a unei piețe de energie transparentă, bazată pe principii solide și racordată la valorile Uniunii Europene”, ne-a declarat Ion Lungu, președintele AFEER.
Obiectivele AFEER și schimbările din domeniu
AFEER reprezintă interesele membrilor săi în piața de electricitate și în dialogul cu autoritățile. În același timp, promovează bunele practici și militează pentru principii esențiale, precum competiția corectă, transparența pieței și nediscriminarea.
Obiectivele asociației sunt strâns legate de buna și corecta funcționare a pieței de energie electrică din România, de la crearea și dezvoltarea unei piețe interne de energie eficientă și lichidă, încurajarea și stimularea concurenței, până la accesul nediscriminatoriu la rețea și susținerea celor mai bune practici. De asemenea, aceasta promovează adoptarea regulilor și criteriilor Uniunii Europene, creșterea sustenabilă a pieței de energie și a economiei românești, susținând totodată accesul transparent și nediscriminatoriu la informații, cu respectarea cerințelor REMIT privind transparența, un proces de schimbare a furnizorului simplu, sigur și fără costuri suplimentare, precum și noile oportunități de afaceri și un schimb de energie electrica transfrontalier mai intens.
„Printre cele mai importante obiective ale noastre se numără și definirea clară a rolului actorilor din piață, prețuri competitive și îmbunătățirea calității serviciilor. Prin colaborarea cu EFEET , AFEER își propune dezvoltarea pieței de energie electrică din România la nivelul piețelor de energie electrică din statele central și vest europene prin adoptarea instrumentelor și a platformelor specifice piețelor de energie electrică din UE”, completează Ion Lungu.
Însă peisajul din energie se schimbă, încă de la începutul anului observându-se situații noi pe piața de energie, creșteri record la prețul energiei la bursă, pe piața spot. Drept urmare, reprezentanții AFEER consideră că sunt necesare interpretări și poate chiar schimbări în legislația primară și cea secundară.
„Ne dorim reglementări simple și clare, transparență decizională, reducerea birocrației și stabilitate legislativă”, susține Ion Lungu, președintele AFEER
Un astfel de exemplu ar fi procedura de schimbare a furnizorului de energie cu o notificare de 21 de zile, reglementare ce dă mari bătăi de cap acelor furnizori care au în portofoliu un consumator mare de energie, trecând tot riscul în partea furnizorului deoarece, în cazul în care consumatorul renunță, furnizorul rămâne cu o cantitate mare de energie și-i perturbă activitatea.
„Din punctul meu de vedere, sunt trei priorități majore pentru domeniul energetic. În primul rând siguranța în alimentarea cu energie; apoi, trebuie avută în vedere o dezvoltare durabilă, curată, care să asigure un viitor și de asemenea, suportabilitatea costurilor, factori ce implică investiții semnificative”, menționează președintele AFEER.
Problemele din piața românească de energie
Cu toate că piața de energie din România s-a dezvoltat, fiind bine conturată, cu realizări importante și urmând trendul european către o piață unică de energie, ar mai fi totuși loc de mai bine.
„Sistemul de reglementări, aflat într-o continuă schimbare, trebuie să fie corelat cu sistemele practicate în țările din UE; armonizarea legislației Românești cu legislația europeană este un proces de durată și presupune angajamente ferme din partea noastră ca țară. Din punctul meu de vedere, important este ca reglementările secundare să transpună într-un mod lipsit de posibile interpretări cadrul de reglementare primar. Sunt o serie de lucruri insuficient de clar definite în legislația primară, actorii din piață se așteaptă ca reglementările secundare să fie extrem de clare, astfel încât să nu mai lase loc la interpretări”, susține președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România.
Încurajarea competiției corecte, a transparenței decizionale și a valorilor economice europene, creșterea eficienței și competitivității, încurajarea investițiilor și inovației – sunt cerințe standard pentru un viitor non standard și extrem de competitiv.
Totodată, piața en-gross este extrem de rigidă și limitată prin impunerea de produse rigide, în timp ce piața cu amănuntul este mult mai flexibilă și concurențială. Însă concurența este dură la consumatorii finali, care au devenit mai bine informați, pretențioși, sofisticați, acomodați cu piața de energie.
De asemenea, este necesar să se rezolve situația din domeniul regenerabilelor deoarece marea dificultate este, în continuare, comercializarea certificatelor verzi. În plus, interpretările diferite ale autorităților, lipsa de decizii creează blocaje în activitatea furnizorilor de energie și nu numai.
Apelul AFEER către autorități este “să discutăm profesionist, fără patimă, despre mixul energetic, respectiv surse clasice plus regenerabile, despre ponderile acestora și să înțelegem că toate sursele sunt necesare, își au locul și rolul în sistemul energetic național”.
Evenimente, târguri și campanii AFEER
O prezență activă pe scena energeticii românești, AFEER s-a implicat constant și responsabil în toate proiectele care au definit piața locală de energie, oferind expertiză în industrie și propuneri concrete pentru asigurarea transparenței pieței de energie, a unui cadru corect de colaborare și a unui cadru legal stimulativ în domeniu.
Lansarea unor piețe centralizate, piața spot, piața OTC, introducerea taxării inverse în piața en-gross de energie electrică, eliminarea taxelor de export, reintroducerea contractelor bilaterale încheiate în mod direct pentru anumite categorii de producători sunt doar câteva dintre proiectele importante propuse și/sau susținute de AFEER și, multe dintre acestea, finalizate cu succes.
„Și eu, și ceilalți membri ai Comitetului Director AFEER, participăm activ la conferințele de specialitate, care oferă posibilitatea unui dialog constructiv și avansarea unor propuneri de soluții necesare și eficiente la problemele participanților la piață”, a adăugat președintele AFEER.
În ultimii 2 ani, AFEER s-a remarcat și prin organizarea Conferinței anuale, cu o tematică reprezentativă și de interes pentru cei peste 100 participanți prezenți la fiecare ediție. În plus, în 2016, în cadrul Galei „Romanian Energy Awards”, organizată de publicația The Diplomat Bucharest, Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România – AFEER a fost desemnată „Asociația anului în energie”. Conform organizatorilor, acest premiu recunoaște realizările unei organizații sau asociații non-profit ale cărei activități au avut un impact pozitiv asupra sectorului energetic.
„În fiecare an avem dezbateri, conferințe, mese rotunde sau alte întâlniri similare. În ultimii ani, am organizat o Conferință Anuală a AFEER la care au participat autorități ale statului, asociații profesionale, participanți la piața de energie, ocazie cu care cei interesați au posibilitatea să discute cu principalii furnizori de energie electrică din România, pentru a afla, direct de la sursă, cele mai utile și mai noi informații, realizări, dar și probleme cu care aceștia se confruntă”, mai declară președintele asociației.
Un eveniment remarcabil în acest an a fost Seminarul cu tema „Etica în piața de energie” din martie, organizat de AFEER, la care au participat Autorități ale statului, asociații profesionale, presă, dar și firme de avocatură. O campanie importantă, care se află în curs de desfășurare, organizată de AFEER are ca obiectiv o corectă și eficientă informare a consumatorilor de energie electrică, cu deviza „Un consumator informat este un consumator protejat!”. Campania și-a atins scopul principal, acela de a pregăti un consumator să-și schimbe furnizorul de energie în deplină cunoștință de cauză, să nu fie păcălit de eventuale capcane din oferte.
Continuarea sprijinului pentru dezvoltarea pieței de energie
„Prețul energiei s-a menținut la niveluri ridicate în prima jumătate a acestui an, iar pentru luna septembrie și prima jumătate a lunii octombrie nu mă aștept la schimbări majore în evoluția prețului energiei electrice pe bursă. Probabil, după jumătatea lunii octombrie, prețurile vor reveni pe un făgaș normal, dar să nu ne așteptăm la nivelurile înregistrate anul trecut”, explică președintele AFEER.
În plus, prețul energiei din România a fost și va rămâne strâns legat de prețul celorlalte piețe de energie vecine și de câțiva factori standard în orice sistem energetic: consumul intern de electricitate, nivelul hidrologic, temperatura, producția de energie regenerabilă. De aceea, situația actuală nu este caracteristică doar României, ci și a întregii regiuni.
Trebuie remarcat faptul că, la consumatorii finali, piața energiei este foarte competitivă, fapt ce îi obligă adesea pe furnizori să își asume riscuri mari pentru a supraviețui și a rămâne în business.
Creșterea accentuată a prețului la energie se datorează lipsei de resurse de energie ieftină, hidro și eoliană, pe un trend de creștere a consumului. Totuși, creșterile de prețuri pe bursă se vor reflecta, poate mai puțin, în facturile consumatorilor finali, în funcție de politica fiecărui furnizor.
În ceea ce privește planurile de viitor, AFEER va organiza și alte evenimente de interes atât pentru companiile membre, cât și pentru clienții acestora, continuând și dezvoltând campania de informare destinată consumatorilor.
Un eveniment la fel de important este și Târgul de energie AFEER, o premieră pentru piața de energie românească, ce va avea loc în cadrul IEAS, în perioada 19 – 22 septembrie, la Palatul Parlamentului.
„Vom continua să ne urmărim obiectivele, cu profesionalism și responsabilitate față de membrii noștri. Totodată, vom face demersurile necesare la autorități cu privire la modificarea cadrului de reglementare, care să corespundă nevoilor participanților la piață. Cu convingerea că aportul AFEER este unul constructiv și contribuie la o proiectare mai bună a cadrului de reglementare, ne exprimăm sprijinul pentru dezvoltarea unei piețe de energie electrică transparentă și echidistantă pentru toți participanții”, încheie Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România.