În prezent, clădirile de birouri AFI Park 4 şi 5 au ajuns la un grad de ocupare de 50%, prin semnarea unor contracte de pre-închiriere pentru 16.000 de metri pătraţi, datorită locaţiei şi specificaţiilor tehnice superioare, certificării verzi LEED Gold şi proximității de centrul comercial AFI Palace Cotroceni.
A patra şi a cincea fază a proiectului de birouri AFI Park, dezvoltat în apropierea mall-ului din Cotroceni, vor fi livrate peste două săptămâni, când primii chiriaşi vor prelua spaţiile şi vor demara operaţiunile.
Cameron, unul dintre chiriaşii din AFI Park 1, se va extinde şi îşi va reloca birourile în AFI Park 4&5. Celelalte trei companii care au semnat contracte de pre-închiriere pentru spaţii din cele două clădiri provin din industria IT&C. SII România, o companie specializată în oferirea de servicii şi soluţii tehnologice pentru firme medii şi mari, a închiriat 3.000 metri pătraţi la etajul 10 al clădirilor de birouri, în timp ce o suprafață de 3.000 metri pătraţiva fi ocupată de un nou jucător important pe piaţa de IT&C din România.
În plus, câteva mii de metri pătraţi sunt preluaţi de către ORTEC Central & Eastern Europe, sucursala regională a companiei olandeze ORTEC, specializată în soluţii software pentru planificare avansată şi optimizări.
Parterul va fi ocupat de restaurantul italienesc “Trattoria Uno”, care se află lângă “Tucano Café” şi un showroom al “Pinum Doors & Windows”.
AFI Park include 5 clădiri de birouri de clasa A, cu o suprafaţă închiriabilă totală de peste 70.000 de metri pătraţi, aflate în proximitatea centrului comercial AFI Palace Cotroceni (82.000 mp închiriabili).