AFV Acciaierie Beltrame preia o serie de active ale companiei COS Târgoviște. Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care AFV Acciaierie Beltrame SpA, Italia, preia de la COS Târgoviște activele funcționale aferente activității de producere a oțelului și a produselor siderurgice lungi, precum și activele aferente activităților conexe.
AFV Acciaierie Beltrame SpA din Italia
AFV Acciaierie Beltrame SpA din Italia este societatea mamă a Grupului AFV Beltrame și are ca obiect principal de activitate producerea de metale feroase sub forme primare și de feroaliaje.
Grupul AFV Beltrame este activ în producerea și distribuția mai multor tipuri de produse siderurgice, deținând facilități de producție în:
- Italia
- Franța
- SUA
- Elveția
- România
Companiile membre ale Grupului AFV Beltrame sunt profilate pe producerea și distribuția oțelurilor speciale și barelor din oțel, în majoritatea țărilor din Spațiul Economic European.
În România, Grupul AFV Beltrame activează prin intermediul Donalam S.R.L. Compania deține și operează laminorul de profile grele al fostului combinat siderurgic din Călărași. În prezent, Donalam S.R.L. este un producător de bare/profile rotunde laminate la cald din oţel de calitate. Din structura Grupului AFV Beltrame face parte, începând cu luna noiembrie 2021, și societatea AFV Beltrame S.R.L., care însă nu a generat cifră de afaceri până în prezent.
COS Târgoviște se află în procedura de reorganizare judiciară
COS Târgoviște S.A. se află, în prezent, în procedura de reorganizare judiciară, activităţile de producţie încetând în luna decembrie a anului 2019.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.
Citeşte şi Preluarea Bucur Obor S.A a fost finalizată. Cine este noul proprietar?