Agro Cosm-Fan

AGRO COSM-FAN, respect pentru natură, tradiție și familie

01.02.2020

Portofoliul de produse al companiei cuprinde două categorii de produse – brânzeturi proaspete și maturate. AGRO COSM-FAN a luat naștere în anul 2005 când, din pasiune pentru natură, animale și meșteșug, familia Moldovan, tată și fiu, a decis să pună bazele unei ferme, achiziționând în primă fază trei grajduri deteriorate de la Primăria din Mociu, Stațiunea pentru mecanizarea agriculturii Mociu și Cooperativa de consum Mociu. Grajdurile au fost ulterior comasate, activitatea zootehnică fiind începută cu un efectiv de 20 de bovine. Primul pas a vizat modernizarea, din fonduri proprii, a două grajduri și popularea acestora cu bovine cumpărate din gospodăriile populației locale.

În anul 2011, compania a ajuns la un efectiv de 150 de animale, o serie de utilaje agricole și câteva hectare de pământ în arendă. A urmat o cerere de finanțare la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) care presupunea modernizarea fermei – cușete de odihnă pentru animale, curățare mecanizată, sistem de management a dejecțiilor, furajare automatizată cu remorcă tehnologică – și construirea unei săli de muls moderne pentru automatizarea proceselor de producţie, respectiv a unei fabrici de brânzeturi, care s-a transformat în Atelierul de lapte.

Prima investiție de amploare în companie a fost în valoare de 2 milioane de euro și a fost aprobată în anul 2012 de FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală)

În paralel, AGRO COSM-FAN a modernizat, prin mijloace proprii, cel de-al treilea grajd și a achiziționat utilaje agricole și zootehnice de ultimă generație.

„În anul 2019, tot prin intermediul AFIR, am obținut finanțarea cu fonduri europene nerambursabile prin PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) a unui proiect în valoare de 84.345 Euro, proiect care a presupus Cooperarea producătorilor locali în vederea creării unui lanț scurt pentru produse lactate”, ne-a declarat Dl. Cosmin Moldovan, Fondatorul AGRO COSM-FAN.

Frăția Bacilor Ardeleni, un parteneriat solid, reciproc avantajos

Frăția Bacilor Ardeleni a fost gândită ca un parteneriat prin care se urmărea colectarea laptelui de vacă și de oaie de la membrii asociației (fermieri locali) și procesarea acestuia în fabrica de la Mociu. Astăzi, ferma are în jur de 310 de capete de bovine (Bălțată Românească, Holstein, Black Angus), din care de producție lapte sunt aproximativ 60, care furnizează aproximativ 20 litri de lapte/cap/zi.

Frăția Bacilor Ardeleni a creat premisele ca produsele să ajungă de la fermier la consumator fără intermediari, parteneriatul garantând pentru prospețimea și calitatea brânzeturilor artizanale

Atelierul de lapte este echipat cu toate uneltele și tehnologiile necesare, cu ajutorul cărora sunt produse brânzeturi de calitate în Transilvania.

„Pentru că ne-au pasionat întotdeauna activitățile meșteșugărești și am crescut cu respect pentru natură, tradiție și familie, făbricuța de procesare de la Mociu a venit ca un rezultat firesc”, detaliază Dl. Moldovan.

În plus, AGRO COSM-FAN se ocupă și de cultivarea lucernei, a porumbului (boabe, siloz), a cerealelor (orz, grâu), a triticalelor și a florii-soarelui. Pe lângă activitatea agricolă și cea de producție, compania desfășoară și activități de comerț agricol și de comerț cu amănuntul.

Specialități proaspete și maturate

În momentul de față, portofoliul de produse marca AGRO COSM-FAN cuprinde două categorii de produse: brânzeturi proaspete – telemea de vacă, brânză de burduf, caș din lapte de vacă și, în curând, brânză frământată, lapte de vacă integral și sortimente de brânzeturi din lapte de oaie – și brânzeturile maturate în grota de la Țaga (între 28-50 de zile), în condiții unice în lume care nu pot fi reproduse în laborator (Produs de Țaga – brânză fermentată cu pastă moale din lapte de vacă sau oaie; Bobâlna – brânză fermentată cu pastă moale din lapte de vacă; Moeciu – brânză fermentată cu pastă semitare din lapte de vacă – și Montana, brânză fermentată cu pastă semitare din lapte de vacă). Acestea din urmă sunt procesate de Fabrica de Brânzeturi Transilvania, laptele fiind colectat în cadrul Cooperativei Someș-Arieș din care compania face parte.

Produsul de Țaga este un tip de brânză similară camembertului francez, al cărui gust unic, inconfundabil este dat de o bacterie care se găsește exclusiv în peștera din comuna Țaga, județul Cluj (Brevibacterium Linens).

Atât fabrica din Mociu, cât și cea din Țaga, funcționează pe baza unor asocieri între producătorii de lapte din zonă. Vânzarea produselor se face direct către consumator prin rețeaua proprie de magazine Moldovan și Cosm-Fan, dar și printr-un spațiu de vânzare de tip store in store” în cadrul magazinului Moldovan din cartierul Grigorescu.

Ferma de la Mociu, exemplu de bună practică în domeniu

Ferma de la Mociu se întinde pe o suprafață de 2,1 ha de pământ și cuprinde o clădire administrativă, trei grajduri, o moară, două silozuri pentru furaje, bazine de colectare și stocare dejecții și o lăptărie. Unitatea de procesare este dotată cu utilaje noi, respectând cele mai riguroase standarde de siguranță alimentară.

AGRO COSM-FAN își dorește să creeze o comunitate locală a bacilor ardeleni, a crescătorilor pricepuți și onești care dau o importanță deosebită locului unde cresc animalele, calității vieții lor și furajelor cu care le hrănesc

Compania are în plan în perioada următoare cumpărarea a 50 de Bălțate Românești, achiziționarea unei remorci tehnologice pentru zootehnie, dotarea cu echipamente noi de formare a brânzeturilor, dotarea cu utilaje și instalații diverse pentru procesarea acestora, dar și extinderea spațiilor cu temperatură controlată pentru depozitarea produselor finite.

Unitatea de procesare carne din Sânnicoara

Moldovan – Carmangeria Sânnicoara a fost înființată în 1994 de Ștefan și Cosmin Moldovan, sub numele de Cosm-Fan Carmangerie Sânnicoara, fiind cea mai veche afacere a familiei. Astăzi, compania numără circa 400 de angajați, 29 de magazine în Cluj-Napoca şi în judeţ, 4 insule în centre comerciale, două unități de producție carne și preparate din carne și un portofoliu cu peste 120 de produse. În 2014, compania a trecut printr-un proces complex de rebranding, schimbându-și numele și aducând pe piață un nou concept de magazine cu zonă bistro.

În plus, sistemul de calitate din industria alimentară ISO 22000 al unității de procesare carne din Sânnicoară a oferit consumatorilor certitudinea că sunt respectate norme superioare față de standardele uzuale de igienă și calitate. ISO 22000 este standardul internaţional care stabileşte cerinţele pentru un Sistem de management al siguranţei alimentelor.

Produsele oferite de AGRO COSM-FAN sunt obținute din ingrediente de cea mai bună calitate, respectând toate normele de igienă și siguranță a alimentului

„Cu alte cuvinte, funcționăm după principiile HACCP și ne dorim și pentru fabrica din Mociu o certificare ISO 22000, ISO 9001 și IFS. Suntem aliniați la toate standardele europene cu privire la creșterea bovinelor. De asemenea, normele de ambalare, manipulare și transport sunt asigurate de utilaje noi și mașini frigorifice autorizate sanitar-veterinar”, menționează Dl. Moldovan.

AGRO COSM-FAN, un colectiv de peste 20 de angajați și colaboratori

În prezent, la Agro Cosm-Fan își desfășoară activitatea peste 20 de angajați și colaboratori, printre care ingineri în industria alimentară, un medic veterinar, îngrijitori animale, tractoriști, operatori produse lactate, gestionari, manageri de proiecte, precum și lucrători comerciali în magazinele de prezentare.

Beneficiile acestora includ masă caldă și cazare (unde este cazul), tichete de masă, pachete de sărbători și zile de naștere, prime de vechime, sporuri diverse. De asemenea, compania implică personalul în dezvoltarea produselor și serviciilor, acesta participând la sesiuni de formare continuă, expoziții, târguri internaționale de profil și vizite tehnologice la companii cu renume în producția de brânzeturi din Italia, Germania, Elveția.

Compania se ghidează după valori precum tradiție, unitate și respect, având ca strategie pe termen mediu și lung diversificarea portofoliului de produse și promovarea comercializării pe sistemul de lanț scurt

Întreaga evoluție a companiei Moldovan este dovada vie a faptului că meșteșugul învățat în familie, dedicarea și respectul pentru consumator sunt acele ingrediente care construiesc o afacere durabilă, de succes, a cărei cifră de afaceri a crescut cu 18,3%, ajungând la 20.600.000 lei.

 

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/laptaria-cu-caimac-produse-100-romanesti-integrale-si-naturale/

Citiți și despre: