Începând de astăzi, 1 octombrie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor. Plăţile se efectuează prin intermediul Centrelor judeţene APIA.
Sumele sunt cele aferente serviciilor prestate în luna iulie 2018.
Ajutor de stat creșterea animalelor 2018: 1,22 milioane de lei
APIA va plăti, per total, 1.225.111 lei. Fondurile se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Aceşti bani se vor îndrepta către un număr de 27 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor.
Ajutor de stat creșterea animalelor 2018: Scopul subvenţiilor
Pe data de 16 martie 2018, Guvernul făcea un anunț către fermierii din sectorul creșterii animalelor. Astfel, anul acesta, crescătorii de vaci de lapte și de porcine vor beneficia de un sprijin financiar de peste 11 milioane de euro. Scopul acestui sprijin este reprezentat de compensarea unei părți a pierderilor înregistrate din cauza contextului economic internațional.
Din această sumă, pentru sectorul laptelui și produselor lactate s-au alocat 8.773.154 euro. Pentru sectorul de creștere a porcinelor se acordă 2.372.804 euro.
Ajutor de stat creșterea animalelor 2018. Condițiile de alocare a sumelor pentru sectorul lapte și produse lactate:
– Producătorii să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA
– Producătorii de lapte sunt în activitate şi dețin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui
– Producţia de lapte să fie de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015
Ajutor de stat creșterea animalelor 2018. Criteriile de alocare a sumelor pentru sectorul carne de porc:
Ajutor de stat creșterea animalelor 2018: Pentru creștere și îngrășare:
– crescătorii de porcine dețin exploatații autorizate de ANSVSA
– crescătorii de porcine au livrat și au clasificat porci în abatoare autorizate în perioada 1 ianuarie-31 august 2015
Ajutor de stat creșterea animalelor 2018: Pentru reproducție
– crescătorii dețin exploatații autorizate de ANSVSA pentru reproducție
Citeşte şi Horoscop financiar 2019: Ce ne rezervă noul an?