Akademia Kinderland 2021. Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge în Moldova în această vară, în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru Responsabilitate Socială PLAN B pentru al patrulea an la rând.
Prima oprire a școlii pe roți care învață copiii cum să se hrănească sănătos are loc la Bacău, în parcarea din fața Hotel Moldova, unde va poposi timp de 10 zile, începând cu 18 iunie. Urmează Piatra-Neamț, Suceava, Iași, Vaslui și Galați.
Akademia Kinderland 2021. Accesul este gratuit
Accesul este gratuit și se face în intervalul orar 10:00 – 18:00, în grupuri de maximum 5 persoane, în baza programărilor prealabile la numărul de telefon 0726.929.153 și cu respectarea tuturor rigorilor de protecție obligatorii în această perioadă.
Programul sprijină părinții în eforturile de a-i ajuta pe cei mici să deprindă obiceiuri sănătoase, cu impact pe termen lung în starea de sănătate și dezvoltarea armonioasă.
La activitățile Akademiei Kinderland pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani, cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
Măsuri de distanţare
La fața locului, organizatorii au luat toate măsurile de siguranță pentru respectarea distanțării sociale:
- circuit separat de intrare – ieșire
- termoscanare
- dezinfectant
- măști de protecție
Akademia Kinderland 2021. Jocuri
Butaforii, fructe și legume sub formă de exponate gigant, stații de explorat, jocuri pe tabletă, informații și curiozități despre toate categoriile de alimente – toate acestea vor fi disponibile la caravană, unde cei mici vor învăța prin metode nonformale și interactive despre alimentația corectă.
„Detectivul de zahăr”, „Farfuria ideală”, „Super eroul K” sau „Kinder Biker ” sunt câteva dintre jocurile pe care cei mici le vor descoperi, alături de multe module informative ca „Piramida alimentară”, „Tuburile digestive” sau „Balanța alimentație vs. mișcare”.
Copiii vor fi îndrumați de personal prin stațiile decorate atractiv, unde vor afla cum arată farfuria ideală, cum funcționează corpul uman în raport cu mâncarea, cum se combină corect alimentele, ce înseamnă gustare sănătoasă și cum să evite risipa alimentară, toate explicate pe înțelesul lor.
Akademia Kinderland 2021. Calendarul evenimentelor
- Bacău: 18-27 iunie
- Piatra-Neamț: 29 iunie-8 iulie
- Suceava: 10-19 iulie
- Iași: 22-31 iulie
- Vaslui: 2-11 august
- Galați: 13-22 august
Citeşte şi Rezultate Kaufland 2020. Afaceri de 12,92 miliarde lei