Compania Albalact oferă clineților, în premieră pe piața din România, lapte la bidon de plastic cu mâner. Acesta vine într-un gramaj mai mare, la 1,8 litri, fiind un produs special pentru familii sau cei care consumă mult lapte.
Pentru a lansa noul ambalaj Zuzu, compania a investit în noi tehnologii de ambalare a laptelui. Noua linie din fabrica Albalact din județul Alba și o productivitate înaltă care permite ambalarea unui volum de lapte și produse lactate cuprins între 5.000 și 10.000 de litri pe oră. Suma totală de bani la care s-a ridicat investiția este de 8 milioane de euro.
Ne dorim să păstrăm atributul de companie inovatoare cu care ne-am obișnuit consumatorii de-a lungul timpului. Brandul Zuzu este brandul perfect pentru a aduce pe piață primul lapte din România ambalat în sticlă de plastic cu mâner. Acesta este unul dintre cele mai interesante proiecte dezvoltate de compania noastră în ultimii ani. Design-ul întregii game de sticle de plastic cu mâner, pentru care Albalact deține exclusivitate pe piața din România timp de 5 ani, a fost dezvoltat special pentru compania noastră, ținând cont de toate aspectele legate de dimensiunile sticlei, aspectul curgerii si ergonomia mânerului. Nu a fost ușor, este un proiect la care lucrăm de mai bine de un an, dar rezultatele sunt pe măsură și avem încredere că noul ambalaj va fi bine primit de către consumatorii noștri – declară Cristina Miclea, Director Marketing Albalact.
Odată cu lansarea noului ambalaj, clienții pot alege între cel la cutie, de 1 litru, și cel nou, de 1,8 litri.