Alertă de pestă porcină, la graniţa României

17.05.2016

Ucraina a notificat Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) despre apariţia unui focar de pestă porcină africană la porcii domestici, într-o zonă foarte apropiată de nordul României şi al Republicii Moldova, în Hyrchychna, Dunayevetskiy, Khmel’nitskiy.

ANSVSA a informat despre această situaţie factorii de decizie de la nivel guvernamental, Instituţiile prefecturale ale judeţelor aflate la graniţele de N-E ale României, în vederea convocării centrelor locale de combatere a bolilor şi a analizei resurselor materiale şi de personal, necesare unei eventuale intervenţii.

De asemenea, Autoritatea a informat asociaţiile din industria porcului despre evenimentul epidemiologic de la graniţele României şi despre necesitatea intensificării măsurilor de biosecuritate în exploataţiile profesionale de suine.

ANSVSA a transmis instrucţiuni către DSVSA judeţene aflate la graniţele de N-E ale României despre măsura închiderii târgurilor, expoziţiilor şi aglomerările de animale pentru specia suine, pe perioadă nelimitată şi a dispus intensificarea verificărilor la Punctele de Inspecţie la Frontieră şi a controalelor bagajelor călătorilor.

Toate structurile teritoriale au fost notificate despre activităţile pe care trebuie să le desfăşoare în perioada următoare, în vederea aplicării măsurilor de profilaxie nespecifică.

În acelaşi timp, ANSVSA reaminteşte crescătorilor de porcine, faptul că pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin, singura cale de a feri animalele fiind respectarea unor măsuri de protecţie la venirea în contact cu animalele sănătoase.

 

 

Citiți și despre: