Alfa Software are un nou Director General

15.06.2018

Afla Software, furnizor de sisteme informatice de business, a anunţat că l-a numit pe Cristian Gabriel Pavel în funcția de Director General. Din această funcție, Cristian Gabriel va gestiona planurile privind dezvoltarea companiei la nivel național și creșterea afacerilor pe termen lung.

Cristian Gabriel Pavel face parte din echipa companiei de peste 25 de ani și a contribuit, de-a lungul acestei perioade, la numeroase proiecte de succes, printre care și dezvoltarea a trei versiuni succesive de tehnologii.

În plus, el a condus echipa care a elaborat, proiectat si implementat cu succes sistemul informatic AsiS (Alfa Software Integrated System), jucând un rol decisiv în succesul sistemului informatic, precum și în implementarea acestuia în rândul numeroșilor clienți.

“Pasiunea, dedicarea și perseverența sunt câteva atribute cheie ale activității tuturor membrilor echipei Alfa Software. În noul meu rol, voi perpetua această cultură a valorilor în interiorul companiei și vom lucra în continuare spre dezvoltarea inovațiilor tehnologice care ne-au adus astăzi în acest punct. Sunt încântat să am alături o echipă excepțională de profesioniști, alături de care am încredere că vom continua dezvoltarea Alfa Software într-o companie solidă și de încredere, cu o puternică reputație în piață”, a declarat Cristian Gabriel Pavel, Director General Alfa Software.

Alfa Software este o companie de IT cu capital privat românesc, cu o vechime de peste 20 de ani pe piață. Compania are centrul de dezvoltare în Cluj-Napoca, sediul administrativ în Zalău și distribuție națională prin distribuitori.

În prezent, compania are în jur de 600 de clienți și dezvoltă sisteme ERP pentru cinci verticale majore de business: producție, servicii, utilități, distribuție și retail. Printre principalii clienți ai companiei se numără Unicarm, Cramele Recaș, Endava, Arobs, Ortoprofil, Brantner, Salubris, Agil, Collini Com (Banat Bun), MG Tec, CEMACON, Multicom, Diferit.

 

 

Citiți și despre: