Slide

Producatori

ALUFIX

ALUFIX, 61 de ani de inovație și sustenabilitate

01.12.2024

 

Compania oferă clienților o gamă variată de produse, destinate atât uzului casnic, cât și celui profesional, incluzând folii de aluminiu, hârtie de copt, saci menajeri și soluții pentru igienă. Povestea ALUFIX a început acum 61 de ani în Austria, unde brandul s-a făcut remarcat prin calitatea superioară a produselor sale. În România, fabrica din Făgăraș a fost înființată în anul 2003, ca o extindere strategică, aducând mai aproape de piața locală produse inovatoare și fiabile. Evoluția companiei a fost marcată de câteva momente importante. Astfel, în anul 2008 s-a început producția locală de folii de aluminiu, folii alimentare, hârtii de copt și saci menajeri. Prin investiții constante în echipamente moderne, dublate de o viziune strategică, compania a trecut la extinderea gamei de produse, fiind capabilă să răspundă nevoilor tot mai diverse ale clienților.

Din 2022, ALUFIX face parte din prestigioasa corporație Biosphere, un producător și furnizor de top de produse pentru curățenie, gătit și igienă.

Povestea ALUFIX a început acum 61 de ani în Austria, unde brandul s-a făcut remarcat prin calitatea superioară a produselor sale

„Provocările majore întâmpinate în primele etape de dezvoltare ale companiei au fost depășite prin strategii eficiente, România oferind, de asemenea, oportunități valoroase care au contribuit la creșterea și dezvoltarea activității noastre. Am beneficiat de creșterea cererii pentru produsele de uz casnic și profesional, de accesul la resurse și sprijin guvernamental, dar și poziționarea deosebit de favorabilă în Europa de Est. Cererea pentru produse de curățenie, gătit și igienă a fost în continuă creștere, datorită dezvoltării sectorului HORECA și a schimbării obiceiurilor de consum ale gospodăriilor”, ne-a declarat dl. Paul Adrian Margescu, Chief Executive Officer ALUFIX.

ALUFIX a exploatat oportunitățile din piață

Principalele provocări întâlnite pe piața locală au inclus adaptarea la cerințele pieței și obținerea unei forțe de muncă bine pregătită din punct de vedere profesional. Prin formarea angajaților și implementarea unor standarde ridicate de calitate, ALUFIX a reușit să-și câștige rapid un renume în România.

Totodată, activitatea companiei a fost susținută prin intermediul programelor de investiții europene disponibile în sectorul producției. De aceste programe de finanțare, ALUFIX a beneficiat în anul 2015, obținând fonduri care i-au permis să se extindă și să își modernizeze echipamentele din dotare.

Nu în ultimul rând, un rol important a fost jucat și de faptul că România este un punct strategic pentru accesul la piețele din Europa de Est și Centrală, ceea ce a facilitat expansiunea și dezvoltarea operațiunilor.

Principalele oportunități de care ALUFIX a beneficiat au fost reprezentate de creșterea cererii pentru produsele de uz casnic și profesional, accesul la resurse și sprijin guvernamental, dar și poziționarea deosebit de favorabilă în Europa de Est

Un portofoliu de produse complex

Portofoliul ALUFIX include în prezent folii de aluminiu, folii alimentare, hârtie de copt și saci menajeri, produse extrem de căutate de clienți, indiferent că aceștia sunt reprezentați de persoane fizice sau juridice. În ultimii ani, cererea pentru aceste categorii de produse a crescut, în special pentru produsele destinate bucătăriilor profesionale, datorită extinderii sectorului HORECA.

Produsele ALUFIX sunt dezvoltate la standarde înalte de calitate și sunt testate pentru durabilitate și siguranță. Compania investește constant în cercetare și dezvoltare pentru a introduce tehnologii noi, îmbunătățind performanțele produselor și asigurându-se că acestea răspund cerințelor moderne ale pieței.

ALUFIX pune la dispoziția clienților și partenerilor o gamă largă de nevoi pentru uz casnic și profesional, inclusiv folii de aluminiu, hârtie de copt, saci menajeri și soluții pentru igienă. Această diversitate permite companiei să deservească o varietate largă de clienți, de la gospodării și companii de catering, până la mari lanțuri HoReCa.

ALUFIX pune la dispoziția clienților și partenerilor o gamă largă de nevoi pentru uz casnic și profesional

Calitate, durabilitate și design

Produsele companiei sunt apreciate în primul rând pentru calitate și durabilitate. Clienții valorizează rezistența foliei de aluminiu, a hârtiei de copt și a sacilor menajeri, care sunt produse concepute să suporte utilizări intense și condiții diverse, fie în gospodării, fie în unități profesionale. Însă ALUFIX oferă ceva în plus – un design modern și atractiv.

Începând cu 2023, odată cu procesul de rebranding, toate produsele au fost relansate într-un ambalaj cu design modern, estetic și funcțional, care îmbunătățește experiența utilizatorului. Această transformare a adus recunoașterea internațională prin câștigarea prestigiosului Red Dot Award, unul dintre cele mai cunoscute premii de design la nivel mondial.

Începând cu 2023, odată cu procesul de rebranding, toate produsele ALUFIX au fost relansate într-un ambalaj cu design modern, estetic și funcțional

Cu toate acestea, un produs de calitate, cu un design modern nu mai este de ajuns în zilele noastre, când clienții devin din ce în ce mai interesați de sustenabilitate. Prin urmare, ALUFIX s-a angajat în utilizarea materialelor reciclate și în optimizarea proceselor de producție pentru a reduce deșeurile. De asemenea, a implementat tehnologii eficiente energetic, iar reciclarea este o prioritate continuă, cu inițiative de reutilizare a materialelor.

„Clienții apreciază eforturile noastre de a reduce impactul ecologic, optând pentru ambalaje reciclabile și materiale prietenoase cu mediul. Aceste inițiative răspund unei cereri tot mai mari din partea consumatorilor pentru produse ecologice”, precizează dl. Paul Adrian Margescu.

Investițiile recente au fost concentrate pe modernizarea echipamentelor și pe extinderea liniilor de producție. În perioada următoare, compania planifică investiții suplimentare pentru a crește eficiența energetică și a dezvolta noi produse ecologice. În acest sens, se are în vedere construirea unei hale noi pentru producția sacilor menajeri, investiții în panouri fotovoltaice care să acopere necesarul energetic al producției, dar și achiziționarea de utilaje pentru automatizarea liniilor de packaging.

ALUFIX și grija față de mediu

ALUFIX este, de asemenea, o companie responsabilă, axată pe sustenabilitate. Dedicată reducerii impactului asupra mediului, ALUFIX oferă soluții ecologice și ambalaje reciclabile, cu opțiuni biodegradabile și compostabile. În plus, societatea realizează investiții periodice în echipamente moderne și eficiente care reduc impactul asupra mediului înconjurător.

Fiind o companie dedicată reducerii impactului asupra mediului, ALUFIX oferă soluții ecologice și ambalaje reciclabile, cu opțiuni biodegradabile și compostabile

Această preocupare pentru sustenabilitate diferențiază ALUFIX într-o piață în care consumatorii caută din ce în ce mai mult produse prietenoase cu mediul.

„Ceea ce ne diferențiază pe piață în primul rând este experiența de 61 de ani, perioadă în care am investit constant în formarea personalului calificat, atât pentru producție, cât și în departamentul de dezvoltare și inovație. În al doilea rând, investițiile în utilaje de ultimă generație au permis o eficientizare a costurilor și produselor, asigurând un echilibru optim între funcționalitate, calitate și sustenabilitate”, afirmă CEO-ul ALUFIX.

Strategii de promovare ALUFIX

Pentru a susține însă strategia de extindere și dezvoltare, ALUFIX acordă o atenție deosebită marketingului activității. Strategia de marketing a companiei se concentrează pe trei direcții principale: promovarea calității și sustenabilității produselor, creșterea vizibilității brandului și interacțiunea directă cu clienții. Pentru a obține aceste deziderate, ALUFIX folosește atât canalele de marketing digitale, reclame targetate, dar și parteneriatele cu rețelele de retail.

Strategia de marketing a companiei ALUFIX se concentrează pe trei direcții principale: promovarea calității și sustenabilității produselor, creșterea vizibilității brandului și interacțiunea directă cu clienții

Canalele digitale (site web, social media, emisiuni TV, campanii de email marketing) permit companiei să ajungă la un public larg și divers, asigurând o comunicare directă și constantă cu clienții. Prin social media, de exemplu, se menține o interacțiune activă cu consumatorii, cărora le sunt oferite informații utile legate de lansări de produse noi, dar și legate de cele mai recente inițiative ale brandului.

„Campaniile pe platforme de publicitate online ajută la creșterea notorietății și atragerea publicului interesat de produse de calitate și sustenabile. Prin colaborări cu rețele de retail și distribuitori, asigurăm o vizibilitate sporită a produselor în locații accesibile pentru clienți, crescând astfel volumul vânzărilor”, mai spune CEO-ul ALUFIX.

Digitalizarea a avut un impact semnificativ asupra interacțiunii cu clienții și a vânzărilor ALUFIX. Canalele digitale permit o promovare mai eficientă și personalizată, permițând în același timp să se colecteze feedback direct de la consumatori, ceea ce duce, în final, la o îmbunătățire continuă a produselor și serviciilor. În plus, digitalizarea oferă oportunități de analiză a datelor privind comportamentul clienților, ceea ce permite crearea unor oferte mai relevante. Rezultatul a fost o creștere a interacțiunii cu brandul și o loializare sporită, aspecte care s-au tradus și într-o creștere a vânzărilor.

Echipa ALUFIX, unul din pilonii succesului

Până la urmă însă, ALUFIX este despre oameni – oamenii din echipă, dar și clienții și partenerii companiei. Echipa ALUFIX din România numără astăzi 46 de angajați dedicați, la care se adaugă colegii din filialele din Europa. Fiecare membru al echipei joacă un rol important în succesul și creșterea companiei, contribuind activ la menținerea standardelor si serviciilor de calitate ridicată.

ALUFIX este despre oameni – oamenii din echipă, clienții și partenerii companiei

Angajații beneficiază de pachete salariale competitive și oportunități de formare și dezvoltare. Compania investește în programe de formare continuă, atât la nivel tehnic, cât și de dezvoltare personală. Periodic, se organizează cursuri de specializare și ateliere pentru a îmbunătăți abilitățile specifice industriei și pentru a ajuta angajații să țină pasul cu inovațiile din domeniu.

Prin urmare, aportul echipei la dezvoltarea companiei este unul fundamental. Fiind în contact direct cu activitățile zilnice de producție și având o experiență vastă în domeniu, angajații contribuie cu idei și soluții la eficientizarea proceselor și creșterea calității produselor.

„Cultura de colaborare deschisă din cadrul ALUFIX stimulează implicarea activă și inovația, ceea ce ne permite să ne adaptăm rapid la schimbările pieței și să continuăm să ne extindem gama de produse. Echipa noastră este, așadar, unul dintre cei mai importanți piloni ai succesului nostru, iar fiecare angajat joacă un rol esențial în implementarea strategiei de creștere și menținerea relațiilor de încredere cu clienții”, a declarat, în încheiere, dl. Paul Adrian Margescu, CEO ALUFIX.

 

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/barleta-30-de-ani-de-succes-in-domeniul-ambalajelor/