Alukonigstahl

Alukönigstahl, produse de cea mai înaltă calitate

Prin produsele și serviciile oferite, compania aduce o contribuție activă la o lume mai durabilă și la o eficiență crescută în industria construcțiilor. Unul dintre scopurile Alukönigstahl este de a oferi în permanență pieței produse de cea mai bună calitate, cu tehnologii inovative, adaptate cât mai bine cerințelor beneficiarilor. În același timp, compania vine și în sprijinul partnerilor, fabricanții de tâmplărie, prin dezvoltarea unor produse de calitate. care se pot prelucra eficient și rațional.

Recent, pe piața locală a fost introdus un nou sistem de profile din aluminiu pentru ferestre, Schüco AW CT 72. Conceput pentru o fabricație simplă și eficientă din punct de vedere al costurilor, sistemul poate fi utilizat atât în construcții rezidențiale, cât și în cele comerciale.

Unul dintre scopurile companiei este de a oferi în permanență pieței produse de cea mai bună calitate, cu tehnologii inovative, adaptate cât mai bine cerințelor beneficiarilor

„Deja sunt câteva proiecte rezidențiale importante care au implementat cu succes acest sisteme de ferestre, printre care menționăm Tomis Parc și Cortina North. Cu siguranță anul acesta vom avea și alte produse noi, care vor fi lansate de partenerii noștri la expoziția BAU 2023, care va avea loc în luna aprilie, după 4 ani de la ediția anterioară”, ne-a declarat dl. Attila Beer, Administrator Alukönigstahl.

Soluții pentru toate cerințele

Toate produsele pe care Alukönigstahl le propune asigură beneficiarilor finali câteva condiții esențiale pentru oricine: confort, estetică, siguranță. În funcție de cerințe și de bugetul disponibil, există combinații de soluții care să răspundă nevoilor fiecăruia.

În ultima perioadă, s-a extins gama de produse cu prag 0. Acum se pot realiza uși de balcon cu unul sau două canaturi, uși glisante și uși de intrare cu prag 0. Dezvoltarea sistemului taie acum ușile de balcon în două canaturi cu prag zero – fără bariere – cu valori excelente pentru etanșeitate la ploaie – clasa 7A (conform SR EN 12208). Pragul atinge cea mai înaltă clasificare cu clasa 6 în conformitate cu ghidul ift Rosenheim „Determinarea clasificării accesibilității pragurilor (BA-01/1)”.

Acest lucru înseamnă că utilizatorii de scaun cu rotile, copiii mici sau persoanele cu ajutoare pentru mers pot trece pragul cu ușurință și în condiții de siguranță. Un alt avantaj, practic,  de „uz casnic”, este că profilul de protecție aplicat peste zona de trecere poate fi îndepărtat ușor, permițând curățarea rapidă și ușoară a pragului.

Toate produsele pe care Alukönigstahl le propune asigură beneficiarilor finali câteva condiții esențiale pentru oricine: confort, estetică, siguranță, fiabilitate

Conceptul „accesibilitate“ include, pe lângă trecerea lină, și ușurința în utilizare. Înălțimea la care este poziționat mânerul este deosebit de importantă aici, de exemplu pentru persoanele în scaun cu rotile. Cu sistemele de ferestre Schüco AWS fără bariere, înălțimea de montaj a mânerului poate fi selectată între 850 mm și 1.050 mm, iar forțele de acționare pentru deschiderea și închiderea ferestrelor/ușilor de balcon fără barieră sunt mai mici decât în varianta clasică.

„Dacă vorbim despre izolare termică, noile sisteme de ferestre numite AWS Optimized, reprezintă o nouă generație de sisteme standard pentru ferestre din aluminiu cu valori U (coeficient de transfer termic) mai bune cu până la 20 la sută. De exemplu, ferestrele realizate cu profilul optimizat AWS 75.SI+ Optimized au o valoare de Uf = 0,94 W/(m2K) și au fost certificate de către Institutul pentru Case Pasive Darmstadt ca fiind componente adecvate pentru case pasive”, afirmă dl.  Beer.

Măsuri pentru creșterea eficienței energetice

Alukönigstahl pune un accent deosebit pe dezvoltarea unui pachet sofisticat de măsuri coordonate pentru creșterea eficienței energetice, cum ar fi: izolatori din spumă în cercevea, un izolator performant în profilul de toc, o garnitură mediană perfecționată din punct de vedere termic și o izolație specială a falțului în care se așază vitrajul. Acest lucru face posibilă producerea unor ferestre fiabile, cu durată mare de viață, care economisesc energie, fără eforturi suplimentare în producție. Totuși, ferestrele care economisesc energie nu trebuie să impresioneze doar prin eficiență energetică maximă, ci și prin sisteme de feronerie fiabile și prin design elegant, indiferent de tipul de construcție în care sunt folosite.

Mediul urban este caracterizat, din păcate, și de zgomot. Confortul acustic este un pas important pentru starea de bine a fiecăruia. Sunt mai multe soluții care pot ajuta împotriva poluării fonice, de exemplu panouri fonoabsorbante sau alte materiale cu proprietăți de izolare fonică care se pot introduce în pereți sau podele.

Compania pune un accent deosebit pe dezvoltarea unui pachet sofisticat de măsuri coordonate pentru creșterea eficienței energetice, dar și pe performanța acustică

O variantă mai nouă o reprezintă ferestrele cu înaltă performanță din punct de vedere acustic, cum ar fi sistemul Schüco AWS 90 AC.SI, echipat cu geam triplu termoizolant. Unică în felul său, fereastra AWS 90 AC.SI răspunde unei nevoi duble: de a ventila încăperile și, în același timp, de a izola de zgomotul exterior. Datorită existenței unor garnituri speciale în profilul de aluminiu, acestea realizează o izolare fonică (Rw = 31dB), chiar și cu fereastra deschisă în poziție rabatată. În acest fel, ventilarea camerei se face fără deschiderea ferestrei și fără ca zgomotul de afară să ajungă la interior. Potrivit în special pentru zone urbane extrem de aglomerate și cu trafic de mare intensitate, acest tip de fereastră este ideal pentru zone ale casei unde este nevoie de mai multă liniște.

Preocuparea pentru digitalizarea proceselor

Cele mai importante direcții de dezvoltare pentru Alukönigstahl sunt pregătirea echipei și digitalizarea proceselor de lucru.  Pentru a veni în ajutorul clienților și a facilita procesul de obținere a documentației necesare, pe de o parte, precum și pentru a răspunde cerințelor de digitalizare tot mai crescute ale pieței, Alukönigstahl se preocupă constant de digitalizarea proceselor proprii.

Orice schimbare implică însă un anume grad de risc si nu toate trecerile sunt line. Deși echipa din back-office s-a pregătit foarte serios și sistemul de gestiune a fost testat și retestat, în momentul în care s-a trecut pe programul nou au fost câteva probleme funcționale care au fost însă rezolvate în cel mai scurt timp posibil. Platforma dedicată clienților este folosită în mod curent de clienții companiei, devenind un tool obișnuit, iar acum, pe baza experienței pozitive, se lucrează la dezvoltarea platformei și la implementarea ei la nivel de concern.

Așadar, la nivel de concern se lucrează în prezent la dezvoltarea  platformei în care clienții își pot urmări comenzile în timp real. Platforma cu documentație tehnică oferă partenerilor Alukönigstahl, pe lângă informații complete despre produse și tehnologia de fabricație, tot mai multe programe de calcul necesare și utile în activitatea de proiectare și ofertare

Sustenabilitatea este o atitudine pentru Alukönigstahl

Sustenabilitatea construcțiilor nu este o tendință, ci o atitudine pe care cei de la Alukönigstahl o respectă și o implementează în fiecare zi. Cu produsele și serviciile oferite, compania aduce o contribuție activă la o lume mai durabilă și la o eficiență crescută în industria construcțiilor.

„Pentru noi și partenerii noștri, Schüco și Jansen, să gândim și să acționăm sustenabil este atât o obligație, cât și o motivație – „Motivation Green” al nostru. Printre activitățile noastre se numără și diseminarea informațiilor despre noile tehnologii spre studenții la arhitectură și construcții. Astfel, începând din 2018, am fost printre susținătorii echipei EFDeN care a participat la competițiile Solar Decathlon Europe din 2019 și 2021(2022)”, mai spune Adminitratorul Alukönigstahl.

Cele mai importante direcții de dezvoltare pentru Alukönigstahl sunt pregătirea echipei și digitalizarea proceselor de lucru

În 2021 casa EFdeN Signature a primit oficial certificarea LEED, obținând 105 din 110 puncte posibile. Acest punctaj o încadrează la nivelul maxim de certificare, Platinum, fiind pe primul loc din Europa la toate categoriile. Calitatea și eficiența energetică a tâmplăriei Schüco oferite de Alukönigstahl au facilitat obținerea scorului pentru creditele LEED Durability Management și LEED Minimum Energy Performance.

Proiectul EFDeN Vatra, cel mai bun scor la izolarea fonică

La competiția Solar Decathlon Europa 2021 (care a avut loc în 2022), tema a fost regenerarea fondului construit existent, iar proiectul cu care echipa EFDEN a intrat în finală a fost construcția EFDeN Vatra. Pe lângă condițiile „clasice” de sustenabilitate la care proiectul trebuia să răspundă, echipa și-a propus să obțină și o altă certificare, și anume Living Building Challenge, aceasta fiind una dintre cele mai exigente certificări de clădiri sustenabile din lume. În prezent sunt doar 390 de clădiri certificate LBC, dar doar 15 au certificatul complet. Provocarea acoperă 7 categorii de performanță: locația, apă, energie, sănătate+fericire, materiale, echitate și frumusețe.

La capitolul materiale, sistemele Schüco oferite de Alukönigstahl au punctat prin faptul că nu conțin substanțe daunătoare vieții, enumerate în așa numita Listă Roșie a LBC. VATRA a avut o suprafață vitrată foarte mare, iar suprafețele vitrate pot fi puncte sensibile atunci când vine vorba de parametri precum etanșeitatea sau izolarea fonică. Soluția propusă de Alukönigstahl, ferestrele din aluminiu Schüco AWS 75.SI+ cu vitraj triplu termoizolant a asigurat coeficienți de transfer termic la nivel de casă pasivă și izolare fonică performantă.

Soluția propusă de Alukönigstahl, ferestrele din aluminiu Schüco AWS 75.SI+ cu vitraj triplu termoizolant a asigurat coeficienți de transfer termic la nivel de casă pasivă și izolare fonică performantă

Această soluție și-a dovedit valoarea, întrucât la testele din cadrul probei de confort, VATRA a avut cel mai bun scor pentru izolarea fonică și al doilea pentru etanșeitatea la aer din competiție. Concluzia este că, folosind soluțiile potrivite, se pot obține locuințe scăldate de lumină naturală, fără a face compromisuri în ceea ce privește eficiența energetică. Pe lângă locul 1 la categoria Comfort și locul trei la House functioning, casa EfdeN VATRA a primit și premiul People’s Choice.

Construcțiile rezidențiale capătă o pondere mai mare în piață

Pentru Alukönigstahl, 2021 a fost un an în care activitatea a fost desfășurată în condiții noi de piață. Dacă înainte de 2020 clădirile de birouri reprezentau circa 75% din cifra de afaceri a companiei, anul trecut, conform cererii pieței, raportul a fost inversat, majoritatea investițiilor fiind direcționate în domeniul rezidențial. În 2022 a continuat același trend, construcțiile rezidențiale având o pondere mai mare pe piața din România.

Reducerea numărului proiectelor de birouri a schimbat proporția tipurilor de sisteme comercializate. Au fost proiecte amânate și au fost proiecte regândite, pentru care s-a schimbat tipul de utilizare finală și soluția pentru anvelopare. La unele proiecte rezidențiale au fost realizate ferestre din PVC Schüco în locul celor din aluminiu. Acest lucru a avut ca efect creșterea cifrei de afaceri realizate din sistemele Schüco din PVC.

Reducerea numărului proiectelor de birouri a schimbat proporția tipurilor de sisteme comercializate

„Pentru că activitatea noastră nu presupune doar livrarea de materiale, ci și acordarea de consultanță începând din primele etape ale proiectelor, pe lângă proiectele rezidențiale, ne-am implicat și în noi proiecte de birouri. În această perioadă în care dezvoltatorii și companiile de construcții trebuie să răspundă unor cerințe din ce în ce mai complexe – la diferite niveluri, de exemplu ESG și NzeB – este important să se aleagă cele mai bune soluții tehnice în limitele bugetului planificat”, countinuă dl. Attila Beer.

Partenerii companiei, Schüco și Jansen, investesc continuu în dezvoltarea de produse noi, pentru construcții sustenabile, ceea ce ajută la eficientizarea producției și găsirea de soluții pentru automatizarea ei.

„Chiar dacă anul 2022 nu a fost generos în privința marilor proiecte de clădiri de birouri, versatilitatea produselor Alukönigstahl ne-a permis să contractăm livrări pentru obiective diverse, din toate domeniile de construcții civile, de la cel rezidențial la hoteluri, stadioane și hale industriale”, a declarat în încheiere, dl. Attila Beer, Administrator Alukönigstahl.

Citește si https://jurnaluldeafaceri.ro/alukonigstahl-solutii-tehnice-optime-pentru-anvelope-de-cladiri/