La finalul lunii noiembrie, Asociația Consultanților în Management din România (AMCOR) a organizat Adunarea Generală a membrilor AMCOR. În cadrul evenimentului a fost ales noul președinte al Asociației, Cătălin Hristea, directorul executiv al companiei Professional Management Solutions (PMSolutions) și un nou Consiliu Director pentru perioada 2015-2018.
„Activitățile profesionale diverse, implicarea intensă și eficientă în mediul economic și în susținerea profesiei de consultant în management prin promovarea continuă a devizei asociației, Profesionalism și Etică, sunt câteva cuvinte cheie care sumarizează demersurile întreprinse pe perioada mandatului meu și care au fost discutate în cadrul Adunării Generale a AMCOR de luni, 23 noiembrie. Sunt ferm convins că noua echipă de conducere, care îmbină remarcabil experiența, entuziasmul și dăruirea pentru creșterea profesiei, va duce AMCOR mai departe pe drumul său, și că îi vor demonstra încă o dată importanța și valoarea în contextul actual și viitor de pe piața de afaceri”, a declarat Sorin Caian, Președinte AMCOR 2011-2015.
Printre cele mai importante proiecte care au fost inițiate în perioada 2011-2015 se numără îmbunătățirea reprezentării AMCOR în relația cu autoritățile centrale, crearea unei structuri de evenimente care au ca obiectiv oferirea posibilității membrilor de a discuta teme profesionale de interes, precum şi consolidarea sistemului intern de Atestare Națională (de Certificare Internațională pentru membrii AMCOR).
De asemenea, s-a pus un accent important pe îmbunătățirea relației cu mediul academic, prin participarea în proiecte comune prin care s-a asigurat practica profesională a studenților și masteranzilor în cadrul companiilor membre sau partenere AMCOR.
Un alt proiect a fost reprezentat de realizarea primei ediții a AMCOR Awards în 2013, concursul național al proiectelor de consultanță prin intermediul căruia acestea au putut concura la nivel european cu cele din state precum Italia, Austria şi Spania.
„Pentru perioada următoarea, pentru a continua procesul de consolidare a poziției pe care o deține AMCOR în piață, noua strategie propusă de către noul Președinte AMCOR, Cătălin Hristea, va urmări promovarea și dezvoltarea consultanței în management, adoptarea și susținerea standardelor profesionale în activitatea de consultanță în management, precum și urmărirea aplicării „Codului etic” al Asociației în rândul membrilor AMCOR”, conform reprezentanţilor Asociaţiei.
De asemenea, un aspect important în activitatea pe care conducerea o va avea în perioada următoare va fi apărarea intereselor profesionale ale membrilor asociației prin reprezentarea acestora în raport cu autoritățile, cu mediul de afaceri și cu alte organizații, diseminarea cunoștințelor de specialitate și pregătirea consultanților în management; și nu în ultimul rând promovarea pe piața de afaceri a sistemelor de asigurare a profesionalismului în consultanţă: atestarea naţională AMCOR a firmelor de consultanţă din ţara noastră şi certificarea internaţională CMC a consultanţilor în management.