Amenda Posta Romana

Poşta Română, amendată de ANCOM. Ce obligaţii nu a îndeplinit compania?

21.08.2020

Amendă Poşta Română. Compania Naţională Poşta Română a fost amendată cu 35.000 de lei pentru nelivrarea la timp a trimiterilor interne de corespondenţă prioritară, anunţă Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM),

“În cadrul unei acțiuni de control desfășurate la CNPR, am verificat respectarea de către companie a obiectivelor de calitate pentru anul 2019, prevăzute în legislația din domeniul serviciului poștal universal. Pentru că CNPR nu a îndeplinit cerințele minime de calitate impuse de reglementările în vigoare, neasigurând livrarea la timp a trimiterilor interne de corespondență prioritară, am aplicat o amendă în cuantum total de 35.000 lei” , a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.

Amendă Poşta Română. Obligaţii

În calitate de furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale din România desemnat prin Decizia preşedintelui ANCOM nr. 1158/2013 ca furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale din ţara noastră, pentru perioada 1 ianuarie 2014 – 31 decembrie 2019, Compania Naţională Poşta Română (CNPR) avea obligația de a respecta o serie de cerințele minime de calitate impuse de ANCOM pentru trimiterile de corespondență interne din cea mai rapidă categorie standard din sfera serviciului universal, printre care:

– livrarea trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii, în procent de minim 85%;

– livrarea trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult patru zile lucrătoare de la data depunerii, în procent de minim 97%.

Amendă Poşta Română. Verificări

În urma acțiunii de control efectuate în iulie, reprezentanții ANCOM au constatat că, pe parcursul lui 2019, Poşta Română nu a respectat cerințele minime de calitate impuse.

Astfel, CNPR a asigurat livrarea la destinatari a doar 51.80% din totalul trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii (în loc de minim 85%, așa cum prevede obligația legală impusă de ANCOM), respectiv numai 78% din totalul trimiterilor interne de corespondență prioritară în cel mult patru zile lucrătoare, în loc de minim 97%, așa cum prevede obligația legală impusă de ANCOM.

Furnizor de serviciu universal

Şi pentru perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2024, Poşta Română a fost desemnată furnizor de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale. Potrivit prevederilor deciziei, CNPR are obligaţia să presteze pe întreg teritoriul ţării, la tarife accesibile şi la anumite standarde de calitate, o serie de servicii poştale.

Citeşte şi Câte proiecte de energie solară a dezvoltat E.ON în România?

 

 

Citiți și despre: