Slide

Stiri: Economie

Amenzi de 1,37 milioane lei, aplicate de Inspecţia Muncii

11.09.2015

Inspecția Muncii a aplicat amenzi de peste 1,37 milioane de lei și a depistat 158 de persoane care lucrau la negru, în urma unor controale efectuate în perioada 31 august – 4 septembrie. Dintre persoanele care munceau la negru, 30 erau din județul Arad, 18 din județul Brăila, 11 în Argeș și Bihor.

În domeniul relaţiilor de muncă, s-au aplicat amenzi în valoare de 1.124.700 de lei din care 830.000 de lei pentru muncă la negru.

„Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 7 propuneri de cercetare penală. Au fost sancţionaţi 283 de angajatori”, a anunţat Inspecţia Muncii, într-un comunicat de presă.

De asemenea, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat contravenţiuni în valoare de 254.000 de lei.

Angajatorii au anunţat inspectoratele teritoriale de muncă 39 de evenimente care vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă. În acelaşi timp, la nivel național au fost dispuse trei opriri de echipamente.

“O nouă campanie de control în care nu este necesară aplicarea măsurii de sistare a activității este pentru noi un semn bun al creșterii responsabilității tuturor actorilor implicați în procesul de muncă. Atât prin campaniile noastre de control cât prin mediatizarea activității noastre, în strânsă colaborare cu presa centrală și locală, urmărim o schimbare a atitudinii în sensul respectării legislației și să formăm o atitudine civică corespunzătoare, responsabilă, nefavorabilă muncii nedeclarate și condițiilor de muncă riscante”, a explicat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.