Portare numere telefon 2019

ANCOM propune scăderea tarifelor între operatori pentru portarea numerelor

25.01.2018

ANCOM lansează în consultare publică propunerea de a scădea tarifele pe care furnizorul acceptor le datorează furnizorului donor pentru fiecare număr portat. Nivelul maxim al tarifelor de portare a fost stabilit de ANCOM prin metoda analizei comparative de tip benchmark, pe baza informațiilor colectate de la 25 din cele 37 de ţări membre ale Grupului Reglementatorilor Independenți. Tarifele anterioare au fost stabilite de ANCOM în anul 2010, tot pe baza unei analize comparative de tip benchmark.

“Ținând cont de volumul semnificativ de numere portate la nivel național în ultimii ani şi de faptul că aceste tarife au fost stabilite în anul 2010, propunem o scădere cu 44% a tarifului pentru fiecare număr fix portat de la 7,8 euro la maxim 4,4 euro, respectiv cu 66% a tarifului pentru fiecare număr mobil portat, de la 5,6 euro la maxim 1,9 euro. Reducerea costurilor furnizorilor acceptori ar putea stimula operatorii să lanseze pe piață oferte mai avantajoase pentru a atrage noi utilizatori sau a-i păstra pe cei actuali” , a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Tariful de gros de portare a numerelor fixe

Tariful propus de 4,4 euro pentru portarea numerelor geografice, a numerelor independente de locaţie şi a numerelor nongeografice, altele decât cele pentru servicii de comunicații electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile, a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie a tarifelor de portare a numerelor la nivel de gros practicate în Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Olanda, Polonia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Spania și Turcia, ponderate cu populaţia.

Tariful de gros de portare a numerelor mobile

Tariful propus de 1,9 euro pentru portarea numerelor nongeografice pentru servicii de comunicații electronice destinate publicului furnizate la puncte mobile a fost determinat pe baza analizei benchmark, ca medie a tarifelor de portare la nivel de gros practicate în Bulgaria, Cehia, Cipru, Franța, Grecia, Irlanda, Letonia, Macedonia, Portugalia, Serbia, Slovacia și Turcia, ponderate cu populaţia.

 

 

 

Citiți și despre: