Motive deplasare intre localitati

Angajări Poliție 2019. 290 de locuri, scoase la concurs

25.01.2019

Angajări Poliție 2019. Nu mai puțin de 8.400 de cereri de înscriere au fost depuse de persoane care vor candida pe unul dintre cele 290 de posturi de ofițeri, agenți și personal contractual. Aceste posturi au fost scoase la concurs la nivelul structurilor Poliției Române.

Angajări Poliție 2019. Județul cu cele mai multe cereri

Județul în care se înregistrează cea mai mare concurență este Dolj. Acolo au fost depuse 427 de astfel de cereri, pentru cele 12 posturi scoase la concurs.

Candidații au arătat un interes ridicat cu precădere pentru posturile de ofițer și agent de poliție (8.314 cereri pentru cele 238 de posturi de ofițer și agent, comparativ cu 90 de cereri pentru cele 52 de posturi de personal contractual).

Angajări Poliție 2019. Domenii

Viitorii polițiști își vor desfășura activitatea în domenii precum:

  • criminalistică,
  • investigații criminale,
  • economic,
  • combaterea criminalității organizate,
  • comunicare și relații publice,
  • resurse umane,
  • intervenții și acțiuni speciale,
  • cazier judiciar,
  • statistică și evidență operativă,
  • poliție rutieră.

Poliția Română mai anunță că în cursul anului trecut, s-a reușit reducerea cu 4% a deficitului de personal de la nivelul Poliției Române și se preconizează ca, până la finalul lui 2019, acesta să mai scadă cu alte 4 procente.

Poliţia Română a scos la concurs pentru încadrare directă posturi în mai multe domenii şi structuri. Înscrierile s-au realizat în intervalul 14 – 22 ianuarie 2019.

Din totalul de 290 de posturi, 289 sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare.

Posturile scoase la concurs sunt atât de ofițer (219), cât și de agent (18+1 reîncadrare) și personal contractual (52).

Angajări Poliție 2019. Dosarele de recrutare

Dosarele de recrutare depuse trebuiau să cuprindă următoarele documente:

– cererea de înscriere şi CV-ul;

– copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă şi suplimentul sau foaia matricolă la diploma de licenţă), certificate pentru conformitate de către candidat. Vor fi prezentate şi originalele documentelor xerocopiate.

– copia actului de identitate, certificată pentru conformitate de către candidat. Va fi prezentat şi documentul în original.

– copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă, certificate pentru conformitate de către candidat. Vor fi prezentate şi originalele documentelor xerocopiate.

– declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare

– declaraţie aviz psihologic, dacă este cazul

– adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unităţii unde este încadrat din care să reiasă menţiunile precizate la art. 2745 lit. b), c) şi d) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

Citește și FlixBus, rezultate bune în 2018

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Angajări Poliție 2019. 290 de locuri, scoase la concurs

  1. Pingback: Vremea - atentionare meteo de polei si ninsori | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Revista presei - stiri afaceri - Angajări Poliție 2019. 290 de locuri, scoase la concurs

Comentariile nu sunt permise.