Stiri: IT&C

Angajaţii români deţin cel mai slab nivel de abilităţi IT din UE. Cum sunt afectate companiile?

04.03.2016

Cu toate că România are o conexiune şi o viteză a Internetului de invidiat, angajaţii din ţara noastră încă deţin cel mai slab nivel de abilităţi IT din Uniunea Europeană, arată Raportul de ţară 2016, publicat de Comisia Europeană.

Aceeaşi concluzie a adus-o şi raportul DESI 2016, care plasează România pe ultimul loc, cu cel mai scăzut Indice al economiei și societății digitale, la nivelul Europe.

Aşadar, există un cost asociat unei forţe de muncă fără competenţe solide şi, cu siguranţă, este adevărat că mediul de afaceri şi instituţiile se confruntă cu un pericol real cauzat de decalajul abilităţilor digitale ale angaţilor, în condiţiile în care studiile arată că ignoranţa digitală duce la pierderi anuale de mii de euro pentru fiecare angajat nepregătit în domeniul IT.

Conform CE, România dispune de rețele de Internet în bandă largă superioare, dar ţara noastră are cel mai mic procent de utilizatori de Internet în mod regulat din UE (52% faţă de 76% în UE) și 32% din populație nu a utilizat niciodată Internetul (vs 16% în UE).

În plus, mai puțin de jumătate (46%) din forța de muncă din România posedă abilități digitale suficiente (față de 72% în UE), acest aspect putând deveni un obstacol major în calea dezvoltării economice.

În acelaşi timp, datele din Raportul de ţară 2016 arată că digitalizarea administraţiei publice se întâmplă lent şi cu întreruperi: numai 8 % dintre utilizatorii de Internet români au transmis online formulare plublice comparativ cu o medie europeană de 32%..

.

„Există o tendinţă periculoasă conform căreia, pe măsură ce tinerii pătrund pe piaţa muncii, angajatorii şi formatorii presupun că aceştia deţin competenţe digitale “înnăscute/ intrinseci” sau că sunt “nativi digital”. Totuşi, numeroase studii au arătat că această presupunere este o eroare periculoasă. Nu există niciun motiv particular datorită căruia tinerii s-ar putea naşte alfabetizaţi digital, aşa cum nu există un argument conform căruia ei ar fi în stare să conducă nativ un automobil sau, firesc, să se nască ştiind deja să scrie şi să citească. Alfabetizarea digitală, la fel ca şi alfabetizarea convenţională, reprezintă ceva ce trebuie învăţat”, au explicat reprezentanţii ECDL.