Stiri: IT&C

Aplicatia Regista

Aplicația Regista, venituri de peste 1 milion de euro în 2021

22.12.2021

Aplicația Regista pentru digitalizarea administrației publice a generat în 2021 venituri de peste 1 milion de euro. Nivelul este în creștere cu 60% față de anul precedent. Numărul de clienți instituționali ai Regista a crescut cu 55%, în prezent aplicația fiind utilizată în peste 800 de primării și instituții din toate județele țării.

Planuri pentru 2022

Pentru 2022, compania mizează pe menținerea tendinței de creștere a numărului de clienți și intenționează să crească și oferta de module software oferite clienților.

Soluţia Regista, dezvoltată de echipa Zitec, este lider de piaţă pe segmentul aplicaţiilor de managementul documentelor și e-Guvernare în administraţia publică locală.

Rolul aplicaţiei este de a automatiza şi a eficientiza activităţile din instituţiile locale, guvernamentale şi din companii prin modulele de:

  • Registratură electronică
  • Managementul documentelor
  • Formulare electronice
  • Sesizări
  • Programări
  • Plăți Online
  • Monitorul Oficial Local

Comunicare optimă

Regista facilitează atât o comunicare optimă între departamentele unei instituţii, cât şi între funcţionari şi contribuabili, pentru o rezolvare rapidă şi mult mai organizată a solicitărilor primite.

Până acum, peste 800 de instituţii publice şi companii din toate judeţele ţării şi-au îmbunătăţit procesele de lucru și au redus birocraţia prin intermediul Regista. Din datele companiei, aplicația are peste 15.000 de utilizatori la nivel național care au înregistrat 7 milioane de documente în 2021.

Îmbunătățirea modulelor de registratură electronică

Conform reprezentanților Regista, pe parcursul anului 2021 echipa a lucrat constant la îmbunătățirea modulelor de registratură electronică, managementul documentelor și e-Guvernare, iar o parte dintre rezultatele înregistrate sunt:

• Peste 16.000 de conturi de contribuabil create în portalul e-Guvernare Regista, de la lansarea serviciului în primăvara acestui an
• Cetățenii au completat peste 10.000 formulare electronice
• S-au raportat peste 3.000 sesizări
• Au fost efectuate peste 9.000 programări online la instituții publice

Citeşte şi Topul ţărilor cu cea mai bună viteză a Internetului