Asociaţia Română a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS) informează părinții români clienţi ai Cord Blood Center Medical (CBC) că îşi poate muta probele prelevate la nașterea copiilor lor la o altă bancă, în condiţii de siguranţă deplină.
Astfel, în urma informațiilor apărute privind acţiunile CBC, fostă membră a Asociației, membrii ARBACS, Biogenis și Stem SURE aduc la cunoștință publicului interesat faptul că, orice părinte, care dorește, își poate muta proba de celule stem, la oricare dintre cei doi membri, în condiții de deplină siguranță.
Condițiile privind mutarea probei se regăsesc pe website-urile oficiale ale companiilor.
„Scopul înființării Asociației Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS) a fost accesul actualilor și viitorilor părinți la informații complete, precise și continue despre domeniul celulelor stem recoltate la naștere din cordonul ombilical. Nu dorim să comentăm actiunile altor bănci de pe piață, însă atunci când un părinte dorește să aibă și această posibilitate, de a muta proba și a deveni clientul unei bănci membră ARBACS, care funcționează după și în conformitate cu codul de etică profesională, lansat în vara anului trecut, credem că ar trebui să poată face transferul. Acest lucru este posibil fără a exista vreo temere sau inexactitate legată de siguranța probei prelevate la nașterea copilului său și care, poate reprezenta, în cazul în care micuțul se îmbolnăvește, o șansă în plus la viață.”, a explicat Dr. Bogdan Ivănescu, Președintele ARBACS.
ARBACS are un nou membru
După anunțul de excludere a Cord Blood Center Medical (CBC) din cadrul Asociației, în vara acestui an, din cauza unei atitudini inadecvate și a prejudiciilor de imagine cauzate, astăzi, Asociaţia a anunțat aderarea unui nou membru. Este vorba de CryoSave, reprezentanta locală a celei mai mari bănci de celule stem din Europa.
CryoSave este condusă în România de către Dr. Roxana Macrin.
„Doresc să reiterez, cu această ocazie, invitația către ceilalți jucători din piață de a adera la ARBACS, condițiile fiind respectarea codului de etică profesională în domeniul celulelor stem, conceput și elaborat în conformitate cu standardele deontologice în domeniu”, a precizat președintele ARBACS, Dr. Bogdan Ivănescu.