Slide

Stiri: Social

Terapie copii cu autism

Asociaţia Autism Voice lansează ProfAidKid.ro, prima platformă educaţională de terapie ABA

06.04.2022

Asociaţia Autism Voice lansează ProfAidKid.ro, prima platformă educaţională de terapie ABA care oferă soluţii concrete pentru înlăturarea conceptului de „copil problemă”. Astfel, asociaţia digitalizează accesul cadrelor didactice, atât la nivel preşcolar, cât şi primar şi gimnazial, dar şi al părinţilor, la materiale educaţionale şi tehnici inovative şi specifice de soluţionare a comportamentelor de agresivitate, sfidare sau bullying, astfel încât copiii „problemă” să aibă sprijin pentru a se integra în învăţământul de masă. Platforma educaţională ProfAidKit.ro, aflată în faza de construcţie, ţinteşte peste 4.000 de utilizatori – cadre didactice şi părinţi – în următorii doi ani.

Cursuri acreditate

Creată cu expertiza unei echipe extinse de analişti comportamentali acreditaţi internaţional, profesionişti în psihologie şi psihopedagogie, cu o experienţă de peste 15 ani în lucrul cu tulburările de dezvoltare, comportamentale sau emoţionale ale copiilor, platforma ProfAidKit.ro integrează cursuri acreditate pentru cadre didactice, desfăşurate atât live, cât şi sub formă de video-tutoriale pe teme specifice, materiale de folosit în sălile de clasă de către educatori, dar şi consiliere din partea specialiştilor Autism Voice pentru profesori şi părinţi, în situaţia în care au de-a face cu copii cu nevoi speciale sau probleme comportamentale. De asemenea, utilizatorii au la dispoziţie şi un registru naţional, sub formă de motor de căutare, în care apar toţi analiştii comportamentali acreditaţi din România, abilitaţi să evalueze copii suspecţi de tulburări din spectru autist şi probleme comportamentale.

„Ideea platformei ProfAidKit.ro a apărut prin prisma activităţii de integrare şcolară oferite de Autism Voice încă de la fondare, în 2008. Mare parte din dificultăţile întâmpinate de copiii cu nevoi speciale sunt datorate imposibilităţii integrării. Pe de altă parte, nici cadrele didactice nu sunt suficient de bine pregătite pentru a avea în clasă copii cu nevoi speciale sau pentru a gestiona comportamente neadecvate la nivel colectiv. Între timp şi fenomenul de bullying a crescut exponenţial în rândul elevilor. Astfel, am dezvoltat diverse cursuri fizice de sprijin pentru dascăli în acest sens, planuri de intervenţie sau consiliere pentru familii, iar în perioada 2017-2019 am aplicat programul ProfAid Kit în 30 de şcoli, beneficiind de el 750 de cadre didactice şi aproape 19.000 de copii şi familiile lor”, explică Nicoleta Orlea, manager de proiect.

Asociaţia Autism Voice. 1 din 7 elevi suferă de ADHD

În România, se estimează că 1 din 7 elevi suferă de ADHD – cum este numită tulburarea de deficit de atenţie, autism, dislexie şi/sau se confruntă cu probleme de anxietate sau dispoziţie. Ceilalţi 5-20 de elevi dintr-o clasă sunt afectaţi de comportamentul elevilor cu astfel de afecţiuni, care se simt neacceptaţi şi deprimaţi, şi nu au abilităţi de cooperare cu aceştia. Totodată, 75% dintre profesori au mari greutăţi în a-i ajuta pe elevii „diferiţi” să se integreze în grupul clasei, neavând cunoştinţe, metodologii şi instrumente educative concrete, eficiente şi adaptate nevoilor actuale de soluţionare a comportamentelor de agresivitate, sfidare sau bullying.

Cum izolarea din pandemie şi şcoala online au făcut ca multe dintre dificultăţile elevilor să se acutizeze, iar relaţia profesor-elev a fost profund afectată, ProfAidKid.ro este soluţia Autism Voice pentru reechilibrarea climatului educaţional în sistemul de învăţământ românesc.

„Am ales să dezvoltăm această platformă web pentru că astfel se elimină barierele de timp, locaţie, deplasare şi costuri variabile în desfăşurarea multor activităţi concrete oferite. Deşi prin programul nostru original ProfAid Kit putem oferi cursurile sau consilierea şi fizic în multe localităţi apropiate de Bucureşti, nu am putea oferi serviciile acestea pentru comunităţi aflate la distanţă mare. Mai mult, printr-o platformă web, putem ajunge uşor şi la beneficiari din diaspora. Suntem în faza de testare beta cu platforma şi sperăm să avem varianta finală până în vara acestui an, în funcţie şi de cât de repede putem implementa conţinutul necesar. Momentan, fondurile pentru generarea conţinutului sunt cea mai mare provocare”, precizează Nicoleta Orlea.

Sistem de management comportamental pozitiv

Având viziunea de a dezvolta un sistem de management comportamental pozitiv la clasă, pentru orice profesor, părinte şi copil cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani, şi a elimina astfel conceptul de „copil problemă” sau „mediu disruptiv” la clasă, Autism Voice estimează că investiţia necesară pentru dezvoltarea platformei ProfAidKid.ro depăşeşte 50.000 euro. Accesul în platforma online se va face pe bază de abonament.

„Am obţinut 15.000 euro prin programul Innovators for Children, prin care am reuşit să dezvoltăm platforma beta ProfAidKid.ro, iar acum suntem în căutare activă de investitori pentru a dezvolta materialele necesare pentru platforma funcţională – video-tutoriale şi materiale descărcabile electronic. Planul nostru este ca prin această platformă să beneficieze de formare profesională cel puţin 2.000 de cadre didactice de oriunde din ţară, astfel încât să ajutăm la îmbunătăţirea climatului şcolar pentru cel puţin 20.000 de elevi şi să existe un punct rapid şi eficient de soluţii digitale şi consiliere de specialitate pentru orice părinte căruia i se recomandă suport din partea unităţii de învăţământ pentru copilul său suspectat de tulburări de comportament sau cu probleme la clasă”, subliniază managerul de proiect.

ProfAidKid.ro este unul dintre cele trei proiecte câştigătoare ce fac parte din a treia ediţie a acceleratorului Innovators for Children, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Impact Hub Basel şi Fondation Botnar, prin care startup-uri şi ONG-uri primesc mentorat, resurse şi finanţare pentru a dezvolta soluţii tech ce contribuie la wellbeing-ul copiilor.

Citeşte şi Sprijin pentru refugiații din Ucraina. BestJobs introduce eticheta „Ukrainian friendly job”