Slide

Stiri: Social

Asociatia Bookland

Asociaţia Bookland: Şcolile trebuie să se redeschidă din toamnă

05.08.2021

După un an şi jumătate de pandemie, în care tot ce știam despre școală s-a dat peste cap, un ONG nu și-a pierdut încrederea în importanța educației. Asociaţia Bookland continuă să renoveze școlile din mediul rural, unde învață peste 1.8 milioane copii.

„Criza generată de această pandemie nu se va atenua nici în anii următori. Asta înseamnă, însă, sacrificarea unei întregi generații. A recupera câteva luni de studiu e greu, darmite ani… Deja jumătate dintre profesorii din mediul rural consideră că elevii lor au pierdut până la 45% din materie și că notele la învățătură au scăzut dramatic. Totodată, închiderea școlilor a afectat accesul elevilor la mesele oferite în cadrul școlii, precum și accesul la serviciile medicale și sociale de bază”, conform Asociaţiei Bookland.

Asociaţia Bookland. Lipsa internetului în mediul rural

Conform acestora, s-a vorbit mult despre învățământul online în condițiile în care, în mediul rural, una din trei localități nu are internet (sau are semnal slab).

„De achiziție tablete nu mai vorbim, la sate a ajuns un procent infim. Atâta vreme cât nu există focare de Covid-19, ci doar cazuri izolate în fiecare județ, este imperativ ca școlile să se deschidă la toamnă”, potrivit sursei citate.

În primăvară, odată cu descentralizarea deciziei în educație, școlilor li s-a permis să aleagă singure pe care scenariu merg:

  • verde (școală deschisă)
  • galben (școală offline prin rotație)
  • roșu (școală închisă și predare online).

Dintre cele 21,000 instituții de învățământ din România, aproape 13,000 au optat pentru scenariul verde. Este de dorit că lucrurile să nu se înrăutățească mai mult de-atât, mai ales că Organizația Mondială a Sănătății solicită că școlile să rămână deschise.

Ce s-a întâmplat în alte state ale UE?

În majoritatea țărilor din Uniunea Europeană școlile au funcționat, acordând atenție măsurilor pentru prevenirea răspândirii COVID-19. Așadar, deși în aceste țări educația digitală este mult mai dezvoltată decât la noi, totuși, au optat pentru predarea „clasică” tocmai pentru că eficiența acestora nu poate fi depășită de metoda virtuală.

Pentru că predarea online să fie posibilă la noi în țară, nivelul investițiilor ar trebui să fie uriaș.

Prin urmare, ce putem face este să deschidem școlile, aplicând măsuri de prevenție elementare, și să asigurăm elevilor condiții decente pentru procesul de învățare.

40% dintre elevii din mediile defavorizate nu au făcut școală online din motive tehnice. Fiecare elev e „pe minus” cu peste 900 ore de educație până acum.

Asociaţia Bookland. Compromiterea anilor de învăţământ

„Compromiterea anilor de învățământ – reducând durata, disciplinele, indicatorii de evaluare – reprezintă o soluție comodă, însă foarte dăunătoare pe termen lung, lăsând goluri imposibil de umplut. Până mai apare un nou Spiru Haret în peisajul politic, să sperăm că educația nu va fi degradată iremediabil… Căci, atenție, conform unei simulări făcute de Universitatea din Oxford rezultă că închiderea școlilor pentru doar trei luni poate reduce învățarea pe termen lung cu echivalentul unui an”, conform Asociaţiei.

Asociaţia Bookland. Şcoli renovate

23 școli din mediul rural sunt renovate anul acesta de un ONG cu ajutorul companiilor și persoanelor fizice.

Asociația BookLand pledează pentru redeschiderea școlilor și crede în șansa la o viață mai bună prin educație – un proces care trebuie desfășurat în condiții civilizate, nu în clădiri vechi.

ONG-ul a început, aşadar, să renoveze şcoli. Anul trecut a bifat 14 instituții de învățământ, anul acesta vor fi 23.

Cele 23 de școli selectate în urma campaniei de calificare din iarna trecută se regăsesc în următoarele județe:

  • Arad
  • Argeș
  • Bacău
  • Bistrița Năsăud
  • Brașov,
  • Călărași
  • Caraș Severin
  • Galați
  • Hunedoara
  • Iași
  • Neamț
  • Olt
  • Sibiu
  • Tulcea
  • Vrancea

Două școli sunt deja finalizate, alte şase urmează să fie inaugurate în următoarele săptămâni, diferența de 15 urmând a fi predate până în Ianuarie 2022.

Citeşte şi BookLand se implică în educația tinerilor de mâine