Stiri: Asociatii

Bogdan Gabor

Bogdan Gabor, noul președinte al AFSRU

18.08.2021

Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU) a fost fondată în luna iunie 2010, de cei mai mari jucători de pe piața serviciilor de resurse umane. AFSRU reunește, în acest moment, 16 companii internaționale și locale. Asociația are un nou președinte, care a fost reales în funcție pe data de 17 august 2021.

 

Astfel, Bogdan Gabor, Country Manager al companiei de recrutare şi consultanţă în resurse umane Lugera, The People Republic, a fost învestit pentru un nou mandat de doi ani în funcția de Preşedinte al Asociaţiei Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane (AFSRU).

„Misiunea noastră rămâne dedicată dezvoltării și armonizării paletei de servicii de resurse umane, în acord cu necesitățile pieței muncii, așteptările candidaților și modificările legislative. În această direcție activitățile Asociației au fost concentrate pe câteva aspecte cheie: modificări legislative, stabilirea de repere și bune practici pentru industrie, precum și adoptarea tendințelor europene și adaptarea acestora la realitățile românești,” a declarat Bogdan Gabor, Președinte AFSRU.

Obiectivele AFSRU

AFSRU are ca obiectiv modernizarea legislației în domeniul:

  • Muncii temporare
  • Plasării forței de muncă
  • Prestării serviciilor de salarizare
  • Administrare de personal
  • Pregătire profesională și alte servicii externalizate.

 

”Asociația Furnizorilor de Servicii de Resurse Umane este afiliată World Employment Confederation, confederație care reprezintă vocea industriei HR la nivel global și care aduce laolaltă furnizori de servicii de resurse umane din 50 de țări, acoperind o gamă variată de servicii, de la recrutare și furnizare de soluții de muncă temporară, până la servicii de management al carierei, RPO and MSP. Ne bucurăm, așadar, de acces la cele mai noi informații și studii în domeniu, dar și de sprijinul unei organizații solide în implementarea la nivel național a tendințelor europene în materie de salarizare și recrutare”, conform Bogdan Gabor, Președinte AFSRU.

AFSRU participă activ la Grupul de Lucru Interinstituțional pentru repatrierea forței de muncă din străinătate

 

Totodată, AFSRU participă activ la Grupul de Lucru Interinstituțional pentru repatrierea forței de muncă din străinătate. AFSRU a fost implicată activ în „Dezvoltarea, stimularea și eficientizarea muncii prin agent de muncă temporară și a serviciilor de formare profesională pentru o piață a muncii competitivă și performantă” – Proiect SMIS 129752/SIPOCA/707 parcurs cu participarea îndeaproape a reprezentanților AFSRU. Asociația joacă un rol important în educarea pieței, promovarea serviciilor de HR, dar și în definirea și diseminarea bunelor practici.

”Am dezvoltat un grup de lucru specializat în cadrul căruia membrii discută noutățile cu impact în zona de payroll pentru implementarea corectă a acestora și analizează propunerile legislative în timp real pentru a putea oferi puncte de vedere și luări de poziție autorităților competente.

De asemenea, pentru că ne dorim să creștem nivelul profesioniștilor din industria de HR și al calității serviciilor pe care le punem la dispoziție, pe lângă întâlnirile regulate care au ca obiectiv schimbul de experiență, organizăm o serie de evenimente menite să analizeze tendințe și să ofere soluții pentru provocările prezentului,” a completat Bogdan Gabor, Președinte AFSRU.

Citește și Afacerile din retail, creştere de 16,6% în primul semestru din 2021