AUGUST 2016

Ultimele luni au marcat schimbări majore în peisajul economic european si nu numai. Mai mult decât atât, în viitorul foarte apropiat, clasa politică la nivel mondial este și ea pe cale să înregistreze modifcări serioase. La toate acestea se adaugă atacurile teroriste din Europa, evenimente care schimbă istoria și deciziile celor care ne conduc.
Care sunt efectele imediate? Pe lângă teama de schimbare pe care o resimțim cu toții, la nivel economic companiile încep să privească, din nou, cu semne de întrebare planurile de viitor. Asta nu este tot, întrucât efectele sunt reflectate și asupra comportamentului populației. Prima schimbare, spun analiștii, este teama de investiții, care vine cu o altă teamă referitoare la păstrarea economiilor într-o monedă străină. Până nu acum mult timp, cei mai mulți dintre români încercau să își păstreze economiile în lei. Acum însă, potrivit datelor oficiale ale Băncii Naționale a României, s-a ajuns la un nou maxim istoric. În luna iunie a anului curent economiile în lei ale românilor au atins 97,5 miliarde de lei. Suma este în creștere cu nu mai puțin de 1,7%, comparativ cu luna mai. Schimbarea de mentalitate se poate observa însă și mai bine atunci când comparația este realizată cu ce s-a întâmplat anul trecut. Luna iunie a anului curent a adus economii în lei mari mari cu 10,7%, comparativ cu iunie 2015.
Analiza BNR mai arată și faptul că economiile în valută au ajuns la echivalentul a 57 miliarde de lei, o sumă în creștere cu 1% față de mai și cu aproape 7% față de perioada asemănătoare a anului trecut. Cu toate acestea însă, încrederea românilor în lei a crescut semnificativ, iar acest lucru va avea desigur efecte benefice asupra economiei țării noastre.