În plină pandemie, efectul știrilor false a devenit din ce în ce mai puternic. Cei la care ajung acestea nu doar că sunt dezinformați cu privire la un anumit subiect, dar încep să piardă și încrederea în sursele credibile de informații și să ia decizii serioase cu privire la viitor luând în considerare informații eronate.
Nesiguranța, neîncrederea în surse oficiale și dezinformarea au avut efecte puternice asupra echilibrului psihic al românilor, iar o soluție simplă care ar putea stopa știrile false întârzie să apară. Într-o lume democratică, accesul la informație este un drept de bază, însă accesul la informațiile corecte devine din ce în ce mai complicat. Într-o perioadă în care o conexiune la Internet este la îndemâna oricui, multitudinea de știri este un teren fertil, ușor de exploatat pentru dezinformări în masă. O cale de combatere este educația consumatorilor de știri cu privire la sursele informațiilor și dezvoltarea unei competențe de a discerne. Acest lucru necesită însă un timp îndelungat, perioadă în care informațiile eronate ajung și afectează din ce în ce mai mulți oameni.
Platformele de social media încearcă, uneori timid, să stopeze valul știrilor false, acesta fiind însă un pas mult prea mic pentru a ține frâu avalanșei de informații dăunătoare.
Cum descifrăm așadar o informație corectă față de una falsă? Primul pas este verificarea datei de publicare a respectivei știri, apoi relevanța informației prezentate. De multe ori putem citi un text cu un titlul bombastic, care nu are însă nicio informație care susține respectivul titlu. Nu trebuie sărită nici verificarea sursei: este portalul cu pricina unul serios, există o companie în spatele acestuia, ce autoritate are portalul, dar cei care sunt citați? Dacă textul respectiv a trecut aceste „teste”, este recomandată căutarea de alte surse credibile care ar putea întări plauzibilitatea. Să nu uităm, într-un final, și de scopul articolului citit. Este vorba despre un articol care informează sau vinde un produs?
Nu este simplu și nici rapid să facem toți acești pași, însă este singurul proces care ne poate ajuta să rămânem corect informați, iar informația este baza pe care o folosim la luarea unor decizii ce ne pot schimba cursul vieții.