Există câteva aspecte comune care contribuie la bunul mers al unei echipe, companii, societăți și chiar civilizații. În acest număr din Jurnalul de Afaceri, premisele de bază pentru succes ale afacerilor prezentate sunt parteneriatul și calitatea serviciilor oferite.
Pentru NATUREVO, scopul nu este neapărat acela de a deveni una dintre cele mai mari companii de distribuție, ci mai degrabă de a deveni partenerul pe care fermierul se poate baza în contextul unei agriculturi durabile. Pentru Spitalul Sf. Constantin, scopul este acela de a pune la dispoziție servicii medicale de calitate, într-un mediu sigur și confortabil într-o unitate special concepută pentru a corespunde standardelor internaționale de calitate în domeniul medical.
La Lorraine, deși deține în prezent o singură fabrică în România, are o capacitate mai mare decât a 3,4 fabrici cumulate, care permite maximum de eficiență în producție, și acordă o atenție deosebită procesului de îmbunătățire a calității produselor și menținerii liniilor de producție la standardele prezente la nivel european.
Chiar dacă activează în domenii diferite, companiile care au decis să își împărtășească povestea în paginile revistei noastre au reușit să își ducă afacerea la nivelul următor, punând pe primul loc oamenii (din echipă, partenerii, clienții) și oferind servicii a căror valoare nu poate fi cuantificată din punct de vedere financiar.
CDI Oilfield a reușit, cu o echipă unită, sudată și chiar întărită cu departamente noi, să își securizese cota de piață locală de 98% prin reînnoirea contractelor și parteneriatelor cu ceilalți operatori de zăcăminte, în timp ce CODECOOL oferă, prin calitatea cursurilor sale garanția unui job de programator junior, cu un salariu anual brut de 16.700 – 20.900 de euro, o valoare care depășește nivelul mediu.
Pentru a rămâne însă în topul preferințelor clienților, multe companii pun un accent deosebit pe investiții. Pentru FORTZA.RO SRL, cea mai mare investiție a fost reprezentată de achiziționarea, modernizarea și utilarea fostei fabrici Vitrometan.
Pentru APAR, Asociația Pentru Antreprenoriat din România (A.P.A.R.) înființată la Timișoara, în anul 2007 scopul final este reprezentat de crearea unei comunități antreprenoriale de elită, care să aibă puterea de a dezvolta mediul de business din România și de a propune schimbările legislative benefice pentru acesta.
Prin urmare, afacerile clădite cu suflet și pasiune ies câștigătoare de fiecare dată!