Autonom Services listare BVB

Autonom Services s-a listat la Bursa de Valori București

05.12.2019

Autonom Services listare BVB. Prima emisiune de obligațiuni corporative a Autonom Services S.A. a fost admisă la tranzacționare începând cu data de 4 decembrie 2019 pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București (BVB). Obligațiunile, tranzacționate sub simbolul AUT24E, au o valoare nominală de 1.000 euro, scadența de cinci ani și o dobândă fixă de 4,45%, p.a., plătibilă anual.

Autonom Services este cel mai important jucător independent de pe piețele de leasing operațional și rent-a-car din țara noastră.

Autonom Services listare BVB. Instrumente cu venit fix

În valoare de 20 de milioane de euro, instrumentele cu venit fix emise de Autonom Services reprezintă cea mai emblematică emisiune de obligațiuni corporative din istora BVB, realizată de o companie antreprenorială din România.

Emisiunea de obligațiuni a fost suprasubscrisă. Aceasta a avut o structură echilibrată a subscriitorilor, unde se regăsesc atât persoane fizice, cât și investitori instituționali precum:

  • Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
  • fonduri deschise de investiții
  • bănci
  • societăți de investiții financiare
  • societăți de asigurări.

Acest lucru demonstrează faptul că există interes din partea investitorilor locali pentru alternative de plasament în titluri de calitate.

Autonom Services listare BVB. Ce spune conducerea companiei?

„Succesul Autonom se bazează pe mulțumirea clienților și pe evoluția constantă a angajaților noștri. Profitabilitatea, creșterea afacerilor și stabilitatea financiară sunt rezultatele firești ale respectării acestor două valori cheie. Astăzi, adăugăm încă un pilon important afacerii noastre, și anume îndeplinirea unor standarde înalte de guvernanță corporativă, specifice calității de emitent pe piața de capital. Mulțumim noilor noștri investitori și așteptăm cu nerăbdare să scriem încă un capitol din istoria Autonom, de data aceasta pe Bursa de Valori București”, a declarat Marius Ștefan, co-acționar și fondator al grupului Autonom International, din care face parte Autonom Services.

Autonom Services listare BVB. Oportunități extraordinare de finanțare

În 2017, Autonom Services a fost nominalizată între cele 15 companii finaliste ale primei ediții a proiectului „Made in Romania”, organizat de BVB. Prin urmare, societatea a ajuns în prezent să acceseze efectiv finanțare prin intermediul pieței locale de capital. Acest lucru poate reprezenta o încurajare și pentru alți antreprenori din țară să facă acest pas.

„Credem cu adevărat că piața de capital din România oferă oportunități extraordinare de finanțare pentru companiile locale care se bazează pe modele de afaceri valoroase și transparente. Am fost încântați să vedem că obligațiunile Autonom Services au trezit interesul investitorilor locali și internaționali. Sperăm că obligațiunile emise de Autonom Services vor beneficia de lichiditate rezonabilă pe piață în condițiile unui randament satisfăcător ce poate fi accesat de investitori”, a declarat Dan Ștefan, co-acționar al grupului Autonom International.

Autonom Services listare BVB. Obiective

Capitalul atras în urma emisiunii de obligațiuni va servi scopurilor generale de finanțare ale afacerii Autonom Services. Business-ul a crescut într-un ritm accelerat în ultimii ani, fapt reflectat de expansiunea flotei de autovehicule.

Unul dintre obiectivele specifice ale companiei prin realizarea acestei emisiuni de obligațiuni a constat în creșterea maturității medii a finanțărilor atrase.

Ce spune conducerea BVB?

”Listarea obligațiunilor Autonom Services ne bucură din două motive, primul pentru că este vorba despre cea mai mare emisiune de obligațiuni derulată de o companie antreprenorială românească la Bursa de Valori București și al doilea pentru că este o confirmare a eficienței programului Made in Romania derulat de BVB pentru antreprenorii români, Autonom fiind una dintre primele companii câștigătoare ale programului. Această rundă de finanțare este o dovadă în plus că bursa este o platformă de finanțare eficientă pentru orice companie cu planuri serioase de dezvoltare, în contextul în care investitorii aleg cu atenție business-urile cu perspective în care să investească. Putem spune că anul 2019 a stat sub semnul obligațiunilor, uitându-ne la cele 14 emisiuni de obligațiuni care s-au listat în acest an la BVB și ne dorim ca acest trend să continue”, a declarat Adrian Tănase, Director General, Bursa de Valori București.

Autonom Services listare BVB. BERD

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost unul dintre investitorii importanți în plasamentul privat. Instituția a investit 4,5 milioane de euro în obligațiuni emise de Autonom Services.

“Colaborarea dintre BERD și Autonom datează din 2015 când am oferit servicii de consultanță către ceea ce era la acel moment o companie mult mai mică, dar ambițioasă, de închirieri de mașini. Cu suport din partea BERD, Autonom s-a extins în Ungaria și în Serbia. Doi ani mai târziu, încurajată de creșterea companiei și transformarea acesteia într-un furnizor de mobilitate de top din România, cu subsidiare în străinătate, BERD a furnizat o facilitate de credit de 5 milioane de euro pentru a susține în continuare trendul de creștere a companiei. Astăzi, când partenerul nostru accesează pentru prima dată piața de capital ca o alternativă la finanțări bancare directe, suntem mândri să devenim un investitor în prima emisiune de bonduri a Autonom. Suntem privilegiați că le-am fost alături în această călătorie și suntem convinși că acesta este doar începutul” a declarat Mihaela Mihăilescu, Associate Director, Senior Banker, ERD.

Despre Autonom Services

Autonom Services a evoluat de la un start-up care a luat naștere la Piatra Neamț în 2006 în zona serviciilor rent-a-car pentru persoanele fizice, la un jucător național proeminent în piața serviciilor de mobilitate.

Din 2011, compania a început să ofere servicii de leasing operațional.

Autonom Services a achiziționat, în iunie 2018, BT Operational Leasing (BTOL), subsidiara de leasing operațional a Băncii Transilvania. Veniturile din exploatare consolidate conform IFRS pentru Autonom Services în 2018 au fost de 251,3 milioane lei, în timp ce în primul semestru din 2019, acestea s-au situat la 178,7 milioane lei.

La nivelul primului semestru din 2019, veniturile din leasing operațional au fost de 79,7 milioane lei. Cele aferente serviciilor rent-a-car au atins 29,7 milioane lei.

De asemenea, profitul înainte de taxe, depreciere și amortizări (EBITDA) în primul semestru din 2019 a fost de 71 milioane lei. Profitul net consolidat a fost de 15,7 milioane lei.

Autonom Services listare BVB. Mai multe informații despre companie

• Autonom este o companie cu capital 100% românesc, pornită în 2006, în Piatra Neamț.

• Grupul Autonom este un jucător în top 5, după cifra de afaceri, în sectoarele principale de activitate.

• Rețea națională unică: 44 de agenții în 33 de orașe în România, Ungaria și Serbia.

• La 30 iunie 2019, grupul număra 382 angajați: 369 de salariați ai Autonom Services și 13 salariați BTOL.

• Un parc auto de peste 8979 de autovehicule: 6.770 autovehicule în regim de leasing operațional și 2.209 în regim rent-a-car.

• Autonom International este acționar majoritar al Autonom Services, cu o participație de 98% din capitalul social. Acționarii Autonom International sunt Marius Ștefan și Dan Ștefan, în proporții egale.

• În 2018, Autonom a devenit prima companie din țară care a fost inclusă în Programul BERD Blue Ribbon

• Autonom a fost selectată la prima ediție a “Made in Romania“ în liga celor 15 companii de referință pentru creșterea economiei românești.

• Este singura companie locală care a primit cinci ani la rând titlul de Best Employer (2014-2018) – AON Hewit.

• Autonom este una din cele 123 de organizații recunoscute de WorldBlu la nivel mondial. Compania promovează principii democratice și încurajează libertatea la locul de muncă.

Citește și Zboruri Ryanair. Anunț important făcut de companie

 

 

 

Citiți și despre: