Autumn School 2019. Proiectul internațional ”Autumn School” revine în forță cu a VI-a ediție. Evenimentul va reuni doi actori importanți din domeniul educației: Facultatea de Business din cadrul Universității Babeș-Bolyai și Universitatea de Științe Aplicate din Amsterdam.
Autumn School 2019. Revista ”Emerging Cluj”
Studenți care provin din 12 culturi diferite vor redacta și lansa revista ”Emerging Cluj” în doar cinci zile. Evenimentul de lansare va avea loc vineri, 8 noiembrie 2019.
În cadrul acestei ediții a Autumn School 2019, se va acorda o deosebită importanță cooperării dintre companii și universități, precum și schimbul de cunoștințe și resurse umane care se efectuează între cele două. Într-un mediu antreprenorial aflat într-un continuu progres, abilitatea de a comunica eficient într-un spațiu multi-cultural și de a stabili relații cu diverși parteneri a devenit din ce în ce mai apreciată.
Așadar, 29 de studenți internaționali își reunesc forțele pentru a redacta o revistă. Aceasta se va remarca prin:
- informații calitative
- un eveniment de lansare memorabil.
Autumn School 2019. ”Studenții noștri produc o revistă de înaltă ținută în doar câteva zile”
Referitor la evenimentul acesta, conf. dr. Ioan-Alin Nistor, decan al Facultății de Business, a declarat următoarele: ,, Putem fi mândri că an de an, studenții noștri produc o revistă de înaltă ținută în doar câteva zile. Dorim să mulțumim partenerilor de la Amsterdam University of Applied Science și în special coordonatorului proiectului Sander Schroevers pentru că an de an sprijină acest proiect la Cluj-Napoca. Proiectele care presupun o abordare practică, muncă în echipă și situații limită dezvoltă capacitatea de muncă și adaptabilitatea studenților. Ele sunt fundamentul Facultății de Business, o facultate practică, dinamică și orientată către mediul de business și cel internațional.”
”O experiență foarte specială”
De asemenea, Fatimah Ketwaru, originară din Surinam, participantă la proiect, a afirmat că: ,,Să particip în Autumn School este o experiență foarte specială pentru mine pentru că mi-a oferit posibilitatea de a vedea minunata Românie, cultura și oamenii ei. Cea mai importantă parte pentru mine a reprezentat-o munca în echipă alături de persoane de 12 naționalități diferite. Redactarea revistei și lansarea acesteia în doar 5 zile este cu siguranță o experiență inedită cu care nu ne întâlnim în viața cotidiană, ceea ce face acest proces unul util. Sunt mândră și fericită că fac parte din acest proiect care îmi aduce o multitudine de satisfacții pe plan profesional și personal. Cu siguranță o să plec de aici cu un bagaj plin de amintiri plăcute.’’
Citește și ROFMEX 2019. Conferința Internațională organizată de ROFMA va avea loc pe 19 noiembrie