Avertizare meteo 13-14 iulie 2021: Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenţionări de Cod Portocaliu şi Galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, valabile pentru intervalul 13-14 iulie 2021.
Cod Galben
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic accentuat și caniculă
Interval de valabilitate: 13 și 14 iulie
Valul de căldură se va intensifica și se va extinde în cea mai mare parte a țării. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și local va fi caniculă.
În după-amiaza și seara de marți (13 iulie), pe alocuri vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, la munte, precum și în regiunile estice și sud-estice.

Avertizare meteo 13-14 iulie 2021
Avertizare meteo 13-14 iulie 2021. Cod portocaliu
Fenomene vizate: disconfort termic accentuat, caniculă
Interval de valabilitate: 13 și 14 iulie
În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin disconfortul termic va fi accentuat și va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 37…39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22…20 de grade.
În cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat și în zilele următoare.
Citeşte şi Școala de primăvară Junior Achievement şi-a desemnat câştigătorii