Avicola Tărtăşeşti. Consiliul Concurenţei a anunţat că a autorizat tranzacția prin care Avicola Tărtăşeşti Poultry SRL intenționează să preia de la Avicola Tărtăşeşti SA dreptul de folosinţă a capacităţilor de producţie de ouă de incubaţie, respectiv de pui de o zi, pentru o durată de trei ani. Instituţia precizează că operaţiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească.
În prezent, compania Avicola Tărtăşeşti SA se află în procedură de reorganizare judiciară.
Avicola Tărtăşeşti Poultry SRL, companie nou înfiinţată de grupul Carmistin, are ca obiect principal de activitate creşterea păsărilor.
Avicola Tărtăşeşti. Anunţul făcut de Consiliul Concurenţei
În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.
Citeşte şi Tranzacţie aprobată: Hidroelectrica preia Crucea Wind Farm și Steag Energie Romania