Începând din 2016, Banat Business Park a primit titlul de Parc Industrial. Ideea proiectului Banat Business Park s-a conturat în anul 2006, însă dezvoltarea sa a durat 10 ani datorită dezvoltării infrastructurii și achiziționării terenurilor din vecinătate. Astfel, de la o suprafață de 47,5 ha de teren deținută în 2006, Parcul Industrial deține, în prezent, 85,76 ha.
„Am dorit să dezvoltăm un proiect la standarde Europene, iar pentru acest lucru a fost nevoie de multă muncă, timp și bani. Clienții interesați pot vedea calitatea lucrărilor printr-o simplă vizită la Parcul Industrial”, ne-a declarat Georg Bardeau, managerul de dezvoltare al Banat Business Park.
Banat Business Park se adresează oricăror companii internaționale și naționale interesate să dezvolte în Europa de Est activități de producție, logistică, cercetare sau dezvoltare tehnologică, sau să-și extindă activitatea deja existentă în România într-un alt puternic centru economic și cultural cum este Zona Metropolitană Timișoara.
Avantajele poziționării
Parcul Industrial Banat Business Park este situat în localitatea Sânandrei, la granița cu orașul Timișoara, în alegerea locației conducerea companiei având în vedere două mari aspecte: în primul rând, poziționarea față de drumul European Timișoara-Arad și Autostrada A1 Budapesta-Timișoara, iar în al doilea rând, poziționarea cât mai aproape de cele două mari orașe din Vestul țării – Timișoara și Arad.
Orașul Timișoara are un număr de 311.428 locuitori, aflat într-o continuă creștere și dezvoltare în ultimii ani, fiind al treilea centru universitar din România
Orașul Timișoara este într-o continuă creștere și dezvoltare în ultimii ani, fiind totodată al treilea centru universitar din țara noastră, după București și Cluj Napoca, Universitatea Politehnică din Timișoara fiind considerată una dintre cele mai bune din Europa.
„O surpriză frumoasă pentru noi a fost să aflăm că viitorul nod de legătură a drumului expres ce va facilita legătura dintre Timișoara și A1 Budapesta – București va fi chiar lângă terenul nostru, cât și faptul că Timișoara a fost desemnată ca în anul 2021 să fie Capitala Culturală a Europei, iar în acest sens, autoritățile locale pregătesc investiții mari atât în infrastructură, cât și în dezvoltarea arhitecturală a orașului”, susține Georg Bardeau.
Banat Business Park se adresează atât companiilor care doresc să se dezvolte în centrul economic și cultural din zona de vest a țării, cât și actualilor investitori ai Municipiului Timișoara interesați să-și relocheze activitatea din interiorul orașului într-o zonă industrială creată special pentru ei, la standarde europene de cea mai bună calitate, răspunzând chiar și celor mai stricte cerințe.
Facilitățile Parcului Industrial
Cu o suprafață totală de 85,76 ha, Banat Business Park are un procent de ocupare a terenurilor de 55%, spații verzi de 20%, regimul de înălțime este de 15 metri, iar spațiul de protecție este de 10 metri.
Parcul Industrial are în apropiere o stație electrică cu o capacitate de 250 MW, sistem de stingere a incendiului și hidranți certificați FM Global, gaz, apă, canalizare și fibră optică. Parcelele, în număr total de 41, se vând cu toate utilitățile incluse în prețul terenului și pot fi comasate și divizate, în cazul în care acest lucru ar fi solicitat de către un client.
În luna decembrie 2016, Banat Business Park a primit titlul de Parc Industrial
Banat Business Park este certificat conform Legii 186/2013, primind în decembrie 2016 titlul de Parc Industrial. Clienții Parcului Industrial beneficiază de scutire de la plata taxelor și impozitelor locale pe o perioadă de 49 de ani, în condițiile Legii 186/2013 și potrivit Hotărârii Consiliului Local al Primăriei Sânandrei nr. 21 din 27.07.2016.
Printre primii clienți ai Banat Business Park se numără compania germană B. Braun – unul dintre cei mai importanți furnizori, la nivel mondial, în domeniul produselor medicale, societatea derulând activități în domeniul producției de dispozitive medicale și farmaceutice și al serviciilor de dializă, având aproximativ 800 de angajați în România.
Printre primii clienți ai Parcului Industrial din vestul țării se numără compania germană B. Braun, important furnizor în domeniul produselor medicale
„În perioada următoare, compania germană va demara o investiție de tip greenfield în cadrul Banat Business Park, prin care va construi la Sânandrei o fabrică de soluții perfuzabile, un centru de cercetare și dezvoltare științifică cu laboratoare specializate și un nou centru logistic. Demararea investiției va începe în Octombrie 2017, urmând a fi finalizată până în anul 2020 și va genera aproximativ 250 de noi locuri de muncă”, completează managerul de dezvoltare al Banat Business Park.
Investiții de peste 10 milioane de euro
Principalele avantaje competitive care recomandă Banat Business Park clienților săi sunt avantajul utilizării unei puteri electrice de 250 MW, sistemul de canalizare legat la Rețeaua Municipiului Timișoara, poziționarea față de viitorul drum expres care va face legătura între Autostrada A1 Budapesta-București, E69 și Timișoara, precum și poziționarea parcului în vecinătatea viitoarei Capitale Culturale Europene, Timișoara.
„Noi vindem clienților terenurile cu toată infrastructura necesară unui proiect de tip Greenfield și le oferim tot suportul”, declară Georg Bardeau, manager de dezvoltare al Parcului Industrial.
„Noi vindem clienților terenurile cu toată infrastructura necesară unui proiect de tip Greenfield și le oferim tot suportul, în cazul în care au nevoie, în dezvoltarea proiectului din punct de vedere al autorizațiilor necesare, cât și al construcției, punându-le la dispoziție tot know how-ul nostru și al proiectanților și constructorilor cu care am colaborat și care ne-au câștigat încrederea de-a lungul timpului prin promptitudine, corectitudine și loialitate”, mai spune Georg Bardeau, managerul de dezvoltare al Banat Business Park.
Parcul Industrial beneficiază de două hale pe care compania intenționează să le finalizeze în vederea închirierii acestora, în funcție de solicitarea clienților. Valoarea totală a investițiilor realizate până acum au depășit 10 milioane de euro.
Calitatea și simplitatea sunt caracteristicile principale ale echipei Banat Business Park iar, ca urmare, strategia de dezvoltare a companiei se bazează pe aceste două caracteristici. Pentru viitor, Banat Business Park are planuri de extindere a Parcului Industrial însă, în momentul de față, focusul companiei este axat pe găsirea clienților și vânzarea parcelelor a căror infrastructură este finalizată integral.