Bancnota 20 de lei

Bancnota de 20 de lei se va lansa în 2020. Anunțul făcut de BNR

31.07.2019

Bancnotă 20 de lei. Banca Națională a României a anunțat că va lansa în circulație bancnota de 20 de lei, care va celebra o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu. Astfel, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința din 30 iulie, lansarea în circulație, în cursul anului 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu. Este vorba de eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei.

Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se regăsește printre cele aflate în circulație în zona euro.

Bancnotă 20 de lei. Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație. Banca Națională a României susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire.

Citește și Rezultate financiare BCR 2019. BCR a publicat rezultatele financiare pentru semestrul I 2019. Banca a raportat creștere pe segmentul de creditare de 8%, 600.000 utilizatori ai aplicației George și peste 310.000 de persoane care au participat la Școala de Bani

Bancnotă 20 de lei. Un demers care răspunde unui interes public legitim

Consiliul de Administrație al BNR consideră că promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităților feminine – ce a găsit o largă susținere în societatea românească.

Banca Națională a răspuns încă de anul trecut acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecție dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

BNR va face publice în curând:

  • macheta bancnotei
  • elementele de siguranță și identificare
  • data exactă a lansării în circulație

Citește și eJobs România folosește inteligența artificială pentru recrutare. Anunțul făcut de companie!

 

 

 

 

Citiți și despre: