Producatori

Barleta

BARLETA vizează dezvoltarea de soluții noi, sustenabile

01.01.2023

Pentru companie, dezvoltarea durabilă este o prioritate, ea implicând o planificare foarte atentă și o viziune extrem de clară către viitor. Pentru BARLETA, ultimii 2 ani de activitate au fost încărcați atât cu provocări, cât și cu multe satisfacții. Instabilitățile apărute la nivel internațional au influențat inevitabil activitatea, însă compania și-a ajustat strategia, reușind să obțină o creștere a cifrei de afaceri cu peste 7% în anul 2021 față de cel anterior. Pentru anul recent încheiat, previziunile evidențiază o depășire a target-ului de creștere cu 10% față de 2021.

Inovația a făcut mereu parte din activitatea companiei și a continuat să fie cartea de vizita a BARLETA în toți cei 28 de ani de activitate. Compania încearcă în permanență să implementeze cele mai noi tehnologii apărute în domeniul ambalajelor, astfel încât să ofere clienților soluții de ultimă generație, adaptate cerințelor pieței.

Investițiile, o prioritate pentru BARLETA

Totodată, investițiile au reprezentat și continuă să reprezinte pentru BARLETA o prioritate, iar ultimii doi ani au fost încununați de succes. Anul trecut a fost achiziționată o mașină pentru confecția sacoșelor de catering și încă un utilaj pentru confecția sacilor din hârtie, fiind cel mai modern din Europa, ambele în valoare de 3 milioane de euro. Aceste investiții au permis creșterea capacității de producție și a calității produselor furnizate.

De asemenea, BARLETA a investit peste 2 milioane de euro într-un depozit de 6.000 de metri pătrați, folosit pentru stocarea produselor finite și a materiei prime, și vizează, în viitorul foarte apropiat, implementarea unui sistem de warehouse management.

Inovația a făcut mereu parte din activitatea companiei și a continuat să fie cartea de vizită în toți cei 28 de ani de activitate

„La BARLETA, avem deja în teste câteva tipuri noi de materiale ecologice, cu proprietăți ce pot înlocui cu succes produsele din plastic existente și dorim ca, în 2023, să ne surprindem partenerii cu soluții noi și sustenabile”, ne-a declarat. Ing. Florin Adrian Dimofte, Director Marketing și Vânzări BARLETA.

Producția anuală, în creștere

Problemele apărute în lanțurile de aprovizionare, generate de instabilitatea economică la nivel global, au afectat întreg sectorul de activitate, indiferent că este vorba de producători sau clienți finali. Cu toate acestea, deși a întâmpinat provocări, mai ales în privința aprovizionării cu hârtie, BARLETA a hotărât să își diversifice portofoliul de furnizori și să dezvolte noi parteneriate cu producători de hârtie din Norvegia și Germania, care oferă posibilitatea de a livra ambalajele produse în termenul stabilit.

În ultimii doi ani, producția BARLETA a înregistrat o tendință de creștere, compania reușind să execute cu 20% mai multe sacoșe față de 2020. Atât în 2021, cât și în 2022, exporturile au fost în creștere. Prin urmare, cererile venite din partea partenerilor externi au depășit capacitatea de producție, ceea ce a presupus păstrarea unui echilibru între partenerii de tradiție, atât din țară, cât și din străinătate, și cererile nou apărute.

În ultimii doi ani, producția BARLETA a înregistrat o tendință de creștere, compania reușind să execute cu 20% mai multe sacoșe față de 2020

„Ne dorim să ne diversificăm portofoliul de clienți, dar putem realiza acest lucru abia după ce capacitatea de producție ne va permite. În compania noastră, relația dezvoltată cu distribuitorii este una foarte strânsă și, cu această ocazie, aș dori să le mulțumesc pentru tot efortul depus în acest an, reușind ca, prin intermediul lor, să avem acoperirea națională pe care mereu ne-am dorit-o. În materie de depozitare, am reușit în acest an să ne dublăm capacitatea de depozitare ca rezultat al investițiilor realizate”, mai spune Directorul de Marketing și Vânzări.

Vânzările online reprezintă un motiv de mândrie pentru BARLETA, compania reușind în ultimii 2 ani să înregistreze  o creștere de 100%, atât în ceea ce privește cifra de afaceri realizată, cât și cantitatea livrată, iar ambalajele folosite în sectorul de catering au fost de departe cele mai solicitate.

BARLETA prioritizează dezvoltarea durabilă

Pentru BARLETA, dezvoltarea a fost mereu pe lista de priorități, însă dezvoltarea durabilă implică o planificare foarte atentă și o viziune extrem de clară către viitor. În această direcție, compania a reușit să elaboreze un plan de investiții în energie verde și își propune ca în 2023 să acopere complet hala de producție și hala nouă de depozitare. De asemenea, a fost demarat procesul de obținere a certificatului de compostabilitate a ambalajelor, proces care se estimează a fi încheiat până la jumătatea anului 2023.

Dezvoltarea a fost mereu pe lista de priorități, însă dezvoltarea durabilă implică o planificare foarte atentă și o viziune extrem de clară către viitor

În ceea ce privește producția, a fost demarat un amplu proces de optimizare, prin care se vizează reducerea pe cât posibil a cantității de deșeuri de hârtie rezultate, BARLETA focalizându-și atenția către materii prime, care au un grad ridicat de elemente reciclate.

Și, pentru a-și face cunoscute toate soluțiile pe care le pune la dispoziție clienților și partenerilor, compania participă în fiecare an la evenimente precum târgul național de specialitate „PackShow”. Pentru anul în curs însă, compania are în plan să participe și la evenimente de profil din străinătate.

„În anul 2021 am reușit să depășim pragul psihologic de 20 de milioane de euro și ne așteptăm ca la sfârșitul anului 2022 să fi depășit ținta de creștere estimată de 10%. A fost o perioadă bună pentru BARLETA, dar suntem convinși că toate investițiile făcute vor avea efecte pozitive și estimăm o creștere din ce în ce mai mare a companiei”, conchide Ing. Florin Adrian Dimofte, Director Marketing și Vânzări BARLETA.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/barleta-produce-anual-peste-550-de-milioane-de-unitati/