Sectorul poate reveni pe profit, cu politici și reglementări puternice și stabile. Barlovento Recursos Naturales este unul dintre cei mai cunoscuți consultanți tehnici independenți pentru energiile regenerabile de pe piața locală. Cu proiecte care adună peste 1.800 de parcuri eoliene și oferind consultanță pentru peste 17.000 MW construiți privind resursele eoliene și alți peste 700 MW construiți resurse solare, compania are birouri nu doar în București, ci și în Madrid, Logroño, Lima, Rio de Janeiro, Santiago, Santa Cruz și Guadalajara, activând în mai mult de 50 de țări de pe toate continentele.
Compania oferă soluții în mai multe domenii de expertiză, cu cinci domenii diferite de activitate: dezvoltatori, investitori, bănci și companii de asigurare, turbine eoliene și proiecte speciale. “Grupul Barlovento a luat naștere în Spania, în urmă cu 17 ani, inițial ca firmă de consultanță. De atunci, unul dintre cele mai importante momente a fost acreditarea laboratoarelor de testare a turbinelor și admiterea în Measnet. În Barlovento Dacia am colaborat la efectuarea testelor de performanță și a testărilor electrice a diferite tipuri de turbine eoliene. Suntem capabili să efectuăm teste electrice ale instalațiilor de energie regenerabilă, eoliene și solare, în vederea verificării respectării Codului de Rețea al României”, ne-a declarat Liviu Ioan Suciu, General Managerul BARLOVENTO DACIA SRL. Conducerea companiei spune că la nivel local creșterea inițială a fost una rapidă, dar, odată cu modificările legislative aduse sectorului de energie verde, societatea a avut de suferit, ca de altfel întreaga industrie de profil.
Paralizarea proiectelor
Modificările privind diminuarea numărului de certificate verzi pe care le primesc companiile ce investesc în energia regenerabilă, netranzacționarea certificatelor verzi în piață, pe fondul scăderii consumului de energie și prin implementarea politicilor de scutire de la achiziția de CV a marilor consumatori, precum și efectele negative ale crizei economice au cauzat paralizarea dezvoltării proiectelor eoliene și fotovoltaice, spune conducerea BARLOVENTO DACIA.
Acesta nu a fost singurul efect, mulți investitori s-au decis să își îndrepte investițiile spre alte state, iar companiile care erau deja stabilite în țară s-au văzut nevoite să-și extindă aria de activitate în alte regiuni. “Sectorul eolian din România a trecut de la a fi foarte atractiv pentru investitorii străini în situația opusă. Este interesant de văzut ceea ce sa va realiza, în teren și nu doar pe hârtie, în ceea ce privește îndeplinirea cotelor prevăzute pentru anul 2020, conform reglementărilor Uniunii Europene, stabilite de Consiliul European. În primul rând, cred că este necesară o stabilitate a reglementărilor, astfel încât investitorii să recapete încrederea”, explică Liviu Ioan Suciu.
Proiecte recente și viitor
Dată fiind situația din țara noastră, compania a căutat alte piețe, unde sectorul este în creștere. Cu susținerea Grupului Barlovento, societatea a fost implicată recent în lucrări care s-au desfășurat în Arabia, Ghana, Polonia și Ucraina, dar există proiecte ce ar trebui demarate și în state precum Egipt, Grecia sau Turcia.
Toate aceste inițiative sunt forțate de activitatea redusă pe piața internă. “Grupul Barlovento este acum orientat spre America Latină, unde are loc o explozie în ceea ce privește dezvoltarea sectorului energiilor regenerabile. Avem, de asemenea, proiecte în Africa și Asia. Acestea sunt medii de lucru foarte diferite, de la deșerturi, la altitudini de 4.000 de metri deasupra nivelului mării. Învățăm să lucrăm în toate mediile posibile. Noi, cei din România, participăm activ la aceste proiecte”, a adăugat General Managerul BARLOVENTO DACIA. Pe termen scurt, planurile de viitor ale companiei presupun creșterea activității în alte țări vecine, dar și susținerea și participarea în proiectele Grupului Barlovento în alte părți ale globului, precum Africa și Asia.
Grijă pentru mediu
O altă problemă a investitorilor în dezvoltarea de parcuri eoliene este grija pentru mediu, pentru care compania oferă una dintre cele mai cunoscute și utilizate soluții. Este vorba de sistemul DTBird®, care detectează și monitorizează zborul păsărilor.
Sistemul folosește cea mai modernă tehnologie pentru a controla și a reduce mortalitatea păsărilor în cadrul parcurilor eoliene și este implementat cu succes în state precum Franța, Grecia, Italia, Norvegia, Polonia, Suedia, Elveția, Spania, Statele Unite ale Americii și este disponibil în întreaga lume.
Tehnologia este singura care reduce mortalitatea păsărilor, prin detecția automată a acestora, în timp real. Folosind un sistem de alertă special, sistemul descurajează păsările cu risc de coliziune sau oprește automat turbina pentru a elimina eventualele probleme. “Capacitatea de detecție a păsărilor, DTBird®, a fost testat științific de Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii în 2012, iar încă de atunci detecta 86 – 96% din păsările aflate pe o rază de 150 metri față de turbina eoliană și 76 – 92% pe o rază de 300 metri. Platforma online pentru analiza datelor DTBird® este actualizată zilnic și oferă informații transparente, independente și exacte cu privire la comportamentul păsărilor în imediata apropiere a turbinelor eoliene, prin intermediul filmărilor video, date și statistici automate pentru toți utilizatorii, inclusiv Agențiile de Mediu. Ca o inovație recentă, dispunem de asemenea de DTBat®, care este un sistem de detectare a liliecilor în timp real, care poate duce la oprirea turbinei în situații de risc și dispune de platforma de date online”, ne-a explicat Liviu Ioan Suciu, General Managerul BARLOVENTO DACIA.
Eficiența sistemului este dovedită de faptul că cei care folosesc DTBird® doresc implementarea lor în toate proiectele în care se implică, atât ce Onshore, cât și Offshore.