Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul, miercuri, 15 august 2018, cu ocazia Sărbătorii de Sfânta Maria.Doar unitățile din centrele comerciale și mall-uri vor fi deschise, dar vor funcționa după programul acestora, iar activitatea va fi similară zilelor de week-end, nebancare. Joi și vineri (16 și 17 august) programul cu publicul va fi unul normal, cu funcționarea întregii rețele de unități BCR.
Programul de lucru cu publicul al BCR este afișat la loc vizibil în toate unitățile băncii.
„BCR a luat toate măsurile pentru a asigura colectarea numerarului de la clienţii băncii. Va fi asigurată şi alimentarea cu cash a bancomatelor (ATM), a automatelor de schimb valutar (ASV) şi a maşinilor multifuncţionale (MFM) ce vor fi permanent la dispoziția clienților, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Deţinătorii de carduri BCR vor putea face, în această perioadă, plăţi la oricare dintre comercianţii care acceptă carduri, iar serviciul de Asistenţă de urgenţă pentru deţinătorii de carduri va fi, ca de obicei, disponibil 24 de ore din 24”, a mai anunţat banca.
Citiți și despre:
Unităţile BCR sunt închise pe 15 august, de Sf. Maria Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate vor fi închise marți, 15 august, cu ocazia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Excepție fac […]
Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
Ce program de lucru cu publicul are BCR de Crăciun şi Anul Nou? Banca Comercială Română (BCR) a anunţat publicul că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul în zilele de 25, 26, 30 decembrie 2017 şi nici pe 1,2 […]
Programul de lucru cu publicul, în zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie anunţat de BCR Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul joi, 30 noiembrie 2017, cu ocazia Sărbătorii Sfântului Andrei, […]
Unităţile BCR, închise pe 1 şi 5 iunie Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că unităţile sale teritoriale retail şi centrele de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul joi, 1 iunie 2017, cu ocazia Zilei Copilului, și nici luni, 5 […]