Stiri: Companii

BifeSim2024

BifeSim2024 are loc în perioada 19 – 22 septembrie, la ROMEXPO

04.06.2024

BifeSim2024 are loc în perioada 19 – 22 septembrie, la ROMEXPO. Organizatorii își propun, alături de partenerul principal al evenimentului de încredere Asociația Producătorilor de Mobilă din România, să ofere un cadru propice pentru schimbul de idei și experiențe între profesioniști.

”Suntem încântați să vă invităm ca expozanți la #BifeSim2024 – un eveniment special de networking dedicat celebrării performanței din industria mobilei”, conform organizatorilor.

O gamă diversificată de produse

Prin prezentarea gamei diversificate de produse, într-un spatiu dedicat mediului de business, expozanții BIFE-SIM contribuie la consolidarea și dezvoltarea continuă a reputației industriei românești de mobilă.

BIFE-SIM este singurul eveniment care reunește, la București, producători de mobilă și furnizori de echipamente, accesorii și obiecte de decor, arhitecți și designeri, retaileri sau reprezentanți ai HoReCa, ori cumpărtori finali. Aceștia vin la ROMEXPO pentru a împărtăși viziuni și pentru a discuta tendințele și provocările actuale din domeniu.

BifeSim2024. Cele mai recente tendințe

Mai mult decât atât, BIFE-SIM oferã o imagine de ansamblu a celor mai recente tendințe, inovații și tehnologii din sectorul mobilei, aträgând atât participanți interni, cât si internaționali.

”Vă invităm în comunitatea #BifeSim2024, unde aveți ocazia să vă conectați cu colegii din industrie, să descoperiți proiecte inovatoare și să vă inspirați reciproc în căutarea excelenței din acest sector”, conform sursei citate.

BIFE-SIM este organizat de ROMEXPO, în parteneriat strategic cu Asociația Producătorilor de Mobilă din România și cu Camera de Comerț și Industrie a României. Evenimentul se desfășoară în pavilionul B2 al Centrului Expozițional.

Citește și Monitorizarea traficului rutier: Ce proiect a lansat CNAIR?