Stiri: Companii

eJobs.ro

eJobs: Bilanțul verii pe piața muncii: peste 92.000 de joburi noi din iunie și până acum

01.09.2023

Bilanțul verii pe piața muncii: peste 92.000 de joburi noi din iunie și până acum pe eJobs.ro și 2,5 milioane de aplicări. Cresc ofertele pentru străinătate și scade numărul de joburi remote.

Retailul, serviciile, industria alimentară și turismul au fost cei mai mari angajatori ai sezonului estival.

Peste 92.000 de joburi noi au fost postate, de la începutul verii și până acum, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Aproape 8.500 au reprezentat oferte scoase în piață de angajatorii din străinătate și 5.200 de joburi au fost remote.

„Sunt anumite schimbări față de aceeași perioadă a anului trecut. În primul rând, vorbim, la nivel general, de o temperare a freneziei pe care piața muncii a cunoscut-o vara trecută, frenezie nemaiîntâlnită, de altfel, în niciunul din ultimii 22 de ani. Angajatorii au continuat să caute oameni și, pe multe segmente, au făcut eforturi semnificative pentru a se lupta cu deficitul de candidați, însă, în linii mari, suntem ușor sub nivelul înregistrat anul trecut. Vedem, în schimb, o creștere cu 5% – 10% a numărului de joburi postate de angajatorii din străinătate și o preconizată domolire a numărului de locuri de muncă remote”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.

Astfel, în timp ce în perioada iunie – august 2022 numărul de joburi remote era de aproape 6.600, anul acesta nu a depășit nivelul de 5.200.

 

Peste 92.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro

Dacă în ceea ce privește numărul de locuri de muncă se observă o ușoară scădere față de anul trecut, pe segmentul de aplicări a fost înregistrată o creștere de aproape 10%. Interesul candidaților pentru joburile remote este invers proporțional cu cel al angajatorilor pentru acest mod de lucru. În acest sens, din cele 2,5 milioane de aplicări, aproape 370.000 (15%) au mers către locurile de muncă ce pot fi făcute de acasă sau de la distanță versus 303.000 în 2022. Tot invers proporțional este și raportul joburi – aplicări străinătate. În vreme ce numărul de oferte pentru afara țării a crescut, aplicările au fost în scădere față de anul trecut.

„De câțiva ani vedem această tendință de scădere a interesului față de ideea de a munci în afara țării. În continuare, numărul de aplicări pentru aceste joburi este undeva la sub 2% din total, adică destul de puțin și vedem mai curând specialiști care se uită la oportunitățile care apar peste hotare decât muncitori calificați și necalificați”, mai spune Roxana Drăghici.

Cele mai multe locuri de muncă s-au adresat candidaților entry level

Domeniile care au angajat cel mai mult în această vară au fost:

  • retailul,
  • serviciile,
  • industria alimentară,
  • turismul,
  • transporturile,
  • producția
  • call-center / BPO.

Cele mai multe locuri de muncă s-au adresat candidaților entry level (0 – 2 ani de experiență), mid – level (2 – 5 ani de experiență), fără experiență, seniorilor (peste 5 ani de experiență) și abia apoi managerilor.

„Vedem multe oferte pentru candidați cu experiență minimă sau zero experiență și pentru că vara, în general, crește numărul de oferte din industrii precum HoReCa sau turism, unde sunt căutați tinerii în special pentru joburi sezoniere sau project based, care nu necesită o pregătire specială sau experiență. Pentru multe dintre acestea sunt eligibili inclusiv elevi de liceu care au împlinit vârsta de 16 ani și care ar putea lua, astfel, un prim contact cu piața muncii și cu angajatorii. Din păcate, însă, încă nu există un interes considerabil pentru aplicări din partea acestui segment de candidați. Spre exemplu, din cele 2,5 milioane de aplicări din această vară, doar 13.500 au venit din partea tinerilor sub 18 ani”, explică Roxana Drăghici.  

Cele mai multe aplicări continuă să aparțină celor din segmentul de vârstă 25 – 35 de ani (930.000), urmați de candidații cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani (650.000 de aplicări) și 36 – 45 de ani (450.000 de aplicări). Aproximativ 270.000 de aplicări aparțin celor care au peste 45 de ani. Peste 750.000 de aplicări au vizat joburile care au salariul menționat în anunțul de angajare.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 30.000 de joburi. Aproape 1.000 sunt remote și 2.200 sunt postate de angajatori din străinătate.